„V-ați plimbat la pas prin Seleuș? Bun. Mi-e mult mai ușor să vă explic de ce candidez încă o dată” – interviu cu Cristian Branc, candidat PNL la Primăria Seleuș (P)





– De ce Cristian Branc, de ce PNL?
– E o întrebare grea dacă mă pun să vă enumăr toate motivele pentru care cetățenii trebuie să mă aleagă pe mine și partidul pe care-l reprezint, dar este o întrebare foarte ușoară dacă vă rog să faceți ceva foarte simplu și sănătos (râde – nota red): plimbați-vă la pas prin toată comuna și o să realizați că răspunsurile sunt la tot pasul. Și mă și scutiți să vorbesc mult…
Altfel spus, deși pare un stereotip, dar e un adevăr!, pentru echipa mea, pentru mine, pentru PNL, faptele apar înaintea vorbelor. Asta le-am promis oamenilor când m-au ales prima oară. Asta am făcut. Și, cum spuneam, dacă vă plimbați la pas…
– Ne-am plimbat, nu aveam cum să nu vedem multele construcții modernizate, drumurile, trotuarele, construcțiile noi… dar noi întrebam de ce încă un mandat pentru dumneavoastră și echipa dumneavoastră de la PNL?
– E simplu. Pentru că avem multe proiecte în derulare, pentru că avem multe planuri de viitor, pentru că doresc și dorim să schimbăm comuna într-un asemenea mod încât să nu concurăm cu altele din județ, ci cu celelalte din țară. De ce nu, cu celebrul Ciugud. De altfel, în scurt timp nu vor exista comune în țară care să poată să se laude că sunt termoficate, cu cele mai mici prețuri la apă caldă și căldură, așa cum va fi Seleușul.
Mulți încă nu înțeleg exact cum va fi cu noua stație de biogaz, dar vă spun eu că le vom întrece toate așteptările până și celor mai circumspecți. Acesta este cel mai important dintre proiectele aflate în derulare la nivelul comunei și cu asta mă mândresc. Și și dacă nu aș fi primar m-aș mândri, ca locuitor al comunei, dar vă dați seama cât de mândru sunt fiind și primar al Seleușului, care am reușit să pun în practică un asemenea proiect.
– Domnule primar, dar cu un asemenea proiect nu ar trebui să vă faceți probleme…
– Nu e așa. Nu de probleme e vorba. Pentru mine alegerile reprezintă mult mai mult. Pentru mine, alegerile sunt obligatorii.
– Da? De ce?
– Pentru că, o dată la patru ani, toți concetățenii mei, oameni cu care suntem la bine și la greu, sunt chemați să-și spună, pe un buletin, fără nume, cât de mult apreciază ceea ce facem echipa mea și cu mine. Vă dați seama… știm că facem lucruri minunate pentru Seleuș, Iermata și Moroda, că doar ne întâlnim cu lumea pe străzi și vorbim constant, dar satisfacția e mult mai mare când vezi că ești apreciat cu patalama. Cu ștampilă, adică.
În plus, nu e vorba numai de mine… Contează foarte mult, asta e democrația, ca locuitorii comunei să ne și ajute, să voteze și echipa mea cu care să decidem legile (hotărârile CL) localității în viitorul Consiliul Local, pentru a putea să realizăm toate proiectele pe care le avem și în derulare. Plus că ne mai propunem și multe investiții noi, mai ales pe fonduri europene și guvernamentale.
Și, nu în ultimul rând, îi rog pe toți concetățenii mei să voteze… De fapt, știți ce îi rog: să pună ștampila pe PNL, adică pe Cristian Branc, pe Iustin Cionca – actualul și, sunt sigur, viitorul președinte al Consiliului Județean Arad, pe Gheorghe Falcă – actual și viitor europarlamentar al PNL. Nu trebuie să le mai explic, fiindcă am făcut-o de multe ori până acum, cât de mare ajutor sunt pentru comuna noastră aceste alegeri care sunt făcute acum de către fiecare cetățean.
– V-a deranjat ceva foarte tare în campania aceasta electorală?
– Să știți că da. M-au deranjat unii de la alte partide decât PNL, care umblă prin cele trei localități și se laudă că au un parteneriat cu mine, că dacă îi voteaza pe ei, votează cu mine. Să fim bine înțeleși… și vreau ca toți concetățenii mei să înțeleagă și să rețină. Cine dorește să voteze cu mine, să voteze pe toate buletinele PNL. PNL este echipa din care fac parte, PNL va schimba Seleușul, Iermata și Moroda, așa cum ne-am propus. Astfel, nu alte partide, ci doar PNL.
– Domnule Branc, de fapt, ca să nu plictisim… Aveți vreo ambiție nespusă?
– Ca orice primar am și ambiții, normal. Și da, e pentru prima oară când o spun. Am ambiția ca atunci când o să plec de la Primăria Seleuș să se spună că am schimbat total „fața” tuturor celor trei localități, că nu am stat degeaba în scaunul de primar. Și la câte proiecte avem și pentru viitorul mandat, cred că sunt șanse să îmi realizez visul chiar dacă mai am/avem nevoie de niște ani. Ah, și încă ceva, mi-ar plăcea să se spună și acum, și în viitor: „Cristi Branc, prietenul nostru și primar, și gospodar”. Așa că… Dumnezeu să ocrotească Seleușul, Iermata și Moroda!
Rezumat al proiectelor aflate în curs de realizare în comuna Seleuș
Stația de biogaz (în construcție): Cel mai important proiect al comunei Seleuș, care va aduce căldura necesară pentru încălzirea locuințelor și a solariilor. Seleuș va deveni prima comună termoficată din țară, cu cele mai mici prețuri la căldură și apă caldă.
Dotarea cu echipamente de ultimă generație a școlilor din Seleuș, Iermata și Moroda: Investiția în educație este prioritară. Echipamentele moderne vor sprijini procesul educațional și vor oferi elevilor un mediu propice pentru învățare.
Dotarea cu mobilier a școlilor din Seleuș, Iermata și Moroda: Confortul elevilor este important pentru creșterea performanței școlare. Mobilierul nou va asigura un mediu optim pentru procesul educațional.
Două stații de încărcare pentru autoturisme electrice: Încurajarea mobilității durabile este esențială pentru protejarea mediului înconjurător și reducerea poluării. Stațiile de încărcare vor facilita utilizarea vehiculelor electrice în comunitate.
Achiziționarea unui microbuz electric (20 locuri) pentru elevii din comuna Seleuș: Asigurarea transportului școlar eficient și ecologic este o prioritate. Microbuzul electric va contribui la reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră și la îmbunătățirea calității aerului.
Șanțuri și podețe betonate: Infrastructura rutieră modernizată este esențială pentru siguranța și confortul locuitorilor.
Piste de biciclete: Promovarea mobilității active este importantă pentru sănătatea și bunăstarea locuitorilor. Pistele de biciclete vor promova un stil de viață sănătos.
Amenajarea de parcuri de joacă pentru copii: Spațiile de joacă sunt esențiale pentru dezvoltarea fizică și socială a copiilor. Amenajarea de parcuri moderne va oferi copiilor locuri sigure și atrăgătoare pentru joacă și recreere.
Centru de colectare selectivă a deșeurilor: Promovarea reciclării și gestionarea eficientă a deșeurilor sunt prioritare pentru protejarea mediului înconjurător.
Bazin de înot cu apă încălzită (având stația de biogaz): O facilitate de recreere importantă pentru comunitate, bazinul de înot va oferi posibilitatea de relaxare și activități recreative, utilizând energia regenerabilă produsă de stația de biogaz.
Proiecte imediate:
Creșa pentru copii între 1 și 3 ani: O investiție vitală pentru sprijinirea familiilor tinere și asigurarea unui început bun în viață pentru cei mici.
Sediu nou de primărie: Modernizarea infrastructurii administrative pentru îmbunătățirea serviciilor publice și eficiența administrației locale.
Sediu și dotări pentru SVSU (Pompieri): Asigurarea unor condiții optime pentru intervenția promptă în situații de urgență și protejarea siguranței comunității.
Un parc fotovoltaic (pentru a avea curent ieftin): Investiția în energie regenerabilă va contribui la reducerea costurilor energetice. Vom avea energie electrică gratis pentru școli, grădinițe, instituții și iluminat public.
Bloc ANL pentru tinerii din comună: Oportunități pentru tinerii din comunitate, sprijinindu-i în stabilirea și dezvoltarea în propria localitate.
Cod mandatar financiar: 21240015. Publicat de Special Advertising.
Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!
Comments are closed.
Comentariile portalului
Absolut excepțională analiză, un articol superb care descrie cu o exactitate de ceas elvețian realitatea societății românești de astăzi, într-un limbaj simplu, fără (...)
Chiar dacă au fost întârzieri mari la derularea proiectului recepția pare făcută în grabă sau fără ochi critic, cum scrie și în articol, să fie bifată. (...)
Gicu, bun venit în lumea electronică ! aia cu energia verde, cu mașini electrice, plăți doar cu cardul etc. Cade curentul și nu se mai poate face nimic. Și (...)