Nimeni nu poate spune că în România s-ar trăi mai bine, că ar fi o țară mai sigură sau mai puțin marcată de corupție dacă tinerii ar fi la putere. Sau, dacă măcar ar fi implicați activ și masiv în viața politică. Nimeni nu poate ști cum ar fi și nici nu poate garanta că ar fi mai bine cu tinerii la putere. Evident, orice este posibil, chiar și să fie mai rău.

Ce putem ști este că ar fi altfel. Iar cine nu recunoaște că acest „altfel” este important, înseamnă că nu a înțeles nimic nici măcar din „noaptea generalilor”, producția DNA de joia trecută.

• Fostul șef al SRI, generalul în rezervă Florian Coldea, este audiat la DNA, într-un dosar de trafic de influență 

Așteptăm demult implicarea tinerilor în politică, a generației născute, dacă nu după 1990, măcar suficient de aproape de 1990 încât să nu fi fost modelată de comunism – am trăit 24 de ani în „comunismul multilateral dezvoltat” de Ceaușescu, plus alți 10 în cel „popular” al lui Gheorghiu-Dej, așa că știu ce a însemnat „modelarea”.

Îi tot așteptăm pe tineri să se implice în viața publică, la nivel de decizie, adică, în politică. În politica mare, făcută în Parlament sau în cea locală, considerată politică mică, deși clar nu-i așa de mică, dacă nu pentru altceva, măcar pentru că este mai aproape de noi, o simțim zi de zi și tot zi de zi ne face viața mai ușoară ori mai grea.

Cu atât mai mult suntem îndreptățiți la această așteptare cu cât chiar partidele și-au făcut un titlu de glorie din „întinerirea aparatului de partid”, începând cu PSD din vremea lui Adrian Năstase, care l-a inventat, de exemplu, pe Ponta. Apoi, ideea a prins și în celelalte partide, ca reacție firească a nemulțumirii cetățenilor față de „gerontocrația” care domina viața politică în primii ani de după decembrie ’89, în frunte cu „bolșevicul” Iliescu.

Doar că această întinerire chiar nu are multe în comun cu implicarea reală a tinerei generații în viața politică. Au fost aruncați „în luptă” câțiva tineri, poate mai răsăriți, dar care nu au venit cu nimic semnificativ nou în politica românească. Nici n-au putut și nici nu prea au arătat că ar fi vrut.

Practic, tânăra generație a fost mințită – ca noi toți, de altfel – tinerii promovați fiind, în realitate, transformați, cu sau fără voia lor, în vitorii roboți de partid, personaje cuminți, ascultătoare, fără idei și inițiative, dar mai ales, învățate să aibă un „profund respect” față de cel care, în „marea-i mărinimie”, a catadicsit să-i promoveze în viața politică.

Tinerii fiind promovați tot după voia șefului, situația este valabilă și în prezent.

S-ar putea întâmpla și o ciudățenie prin care tinerii și-ar exhiba curajul și ar acționa „de capul lor”, fără „liber de la șefu’”. Asta ar însemna revoltă internă, mai greu de realizat și de acceptat. Pentru că ar duce inevitabil și pe termen scurt, la slăbirea partidului în cauză.

Pe de altă parte, este aproape imposibil de crezut că vreun partid ar fi capabil de o întinerire atât de masivă a activului de partid încât tinerii să producă o schimbare radicală de mentalitate, de abordare a problemelor economice și sociale pe care partidul își propune să le rezolve sau să elimine pur și simplu corupția din partid. Apoi, din țară. Greu, spre imposibil de crezut că vreun politician de la noi ar fi capabil să renunțe la putere pentru a lăsa loc tinerilor.

La fel de greu de crezut este și posibila aplecare, de bună voie, a „bătrânilor” spre ideile tinerilor. Și asta ar fi, în mintea lor, o știrbire a puterii…

De aceea, tânăra generație fie își va aștepta cuminte rândul, fie se va decide să lupte. În prima dintre variate, care se va consuma firesc, odată cu trecerea naturală în afara politicii (sau, episodic, pe cale judiciară) a vechii generații și nu va aduce schimbările pe care le așteaptă mulți de la tineri. Cei ce vor ajunge la putere (la „butoane”, cum le place unora să spună) vor prelua vechile metehne și vor fi chiar învățați când și cum să folosească „butoanele”.

Interesant ar fi să trăim a doua variantă, cea în care tinerii vor lua pur și simplu puterea. Nu mă gândesc la varianta leninistă a luării cu asalt a „Palatului de iarnă”, într-un fel de nou „7 noiembrie” . Nici la înființarea unui partid al tinerilor – partidele trebuie să se înființeze și să activeze după alte criterii decât cel al vârstei.

Mă gândeam însă la o implicare activă a tinerilor în viața „cetății” începând cu exercitarea dreptului la vot și apoi, între voturi, cu activism (în fond, și tânăra generație are, cu siguranță, opțiuni de stânga sau de dreapta) și atitudine. Ei ar trebui să-și facă auzită vocea și părerile (pe care știu că le au!), chiar în afara partidelor. Cu siguranță, după ce vor avea notorietate, partidele vor încerca să-i atragă spre ele, caz în care, vor putea discuta de pe alte poziții decât în cazul în care ar fi promovați prin „bunăvoința” șefilor.

Este un scenariul unei „uzurpări” a puterii pe care chiar mi l-aș dori „pus în scenă”. Trebuie să precizez, totuși, că nu pledez pentru o clasă politică „juvenilă” în totalitate. Bătrânii au rostul lor și în politică. Dar îmi doresc să trăiesc într-o țară în care tinerii să-și facă auzită și ascultată vocea.

Pentru că m-am săturat să-i dau mereu dreptate fiului meu și altora de vârsta lui care spun, cu deplin temei, că politicienii nu au nici acum absolut nicio ofertă pentru tineri.

Pentru că m-am săturat să-i văd pe aceiași „bolșevici” sau pe urmașii lor cum „rezolvă” ei problemele importante ale țării și oamenilor, în timp ce tinerii părăsesc țara. M-am săturat de „autismul” acestor „bolșevici” care nu aud și nu văd nimic altceva decât ce li se năzare lor prin cap, de obicei, fără legătură cu realitatea.

Pentru că m-am săturat să văd cum aceiași „bolșevici” au distrus tot ce nu au putut fura, și continuă să distrugă, de la agricultură și comerț, la sănătate, educație și cultură.

Da, m-am săturat de toți activiștii, covrigarii sau pădurarii, de incompetența, neasumarea și minciunile lor. M-am săturat să-i văd cum au pus mâna pe toate instituțiile statului și nu le lasă să-și facă treaba.

Da, țara asta este și a tinerilor pe care acum nu-i bagă nimeni în seamă, nimeni nu vrea să le cunoască temerile, dorințele, visele, aspirațiile și, da, competențele. Mulți vom fi surprinși să aflăm că și ei, tinerii, sunt pricepuți, au idei și convingerea că le pot pune în practică.

M-am săturat să văd încă o generație de tineri sacrificată de dragul unor privilegii pe care „bolșevicii” nu vor să le lase din mâini nici în groapă. M-am săturat să-i văd pe tineri ignorați și apoi criticați pentru că nu votează.
Și m-am săturat să aud tot mai mulți tineri spunând, triști, că țara asta nu-i a lor, pentru că țara nu-i vrea.