sâmbãtã, 19 aprilie, 2025

Special Arad Logo

    Tribunalul Arad a respins acordul de recunoaștere al traficantului Alex Vid. Procurorii sunt obligați să continue urmărirea penală

    de Special Arad | 13 mai 2024, 12:21 PM | Recomandările editorilor | Știri Arad

    4

    Tribunalul Arad a respins acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat între DIICOT Arad și Alex Vid cu privire la săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc, în formă continuată. Instanța a decis să trimită dosarul înapoi la procuror în vederea continuării urmăririi penale a inculpatului.

    „Respinge acordul de recunoaştere a vinovăţiei încheiat de Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Arad cu inculpatul Vid Alex Cătălin, cu privire la săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de mare risc, în formă continuată, şi a circumstanţelor atenuante judiciare prev.de art. 75 alin. 2 lit. a şi b Cod penal, obiect al dosarului penal și trimite dosarul procurorului în vederea continuării urmăririi penale cu privire la acest inculpat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare”, se arată în soluția – care nu este definitivă – a Tribunalului Arad din 10 mai.

    Alex Vid nu a fost găsit în urma celor 56 de percheziții efectuate de DIICOT Arad și Serviciul de Combatere a Criminalității Organizate Arad în 15 ianuarie în județele Arad și Timiș, la domiciliile unor persoane bănuite că ar fi deținut și comercializat droguri de risc şi mare risc – cocaină, ecstasy, 3-CMC și canabis – și substanţe cu efect psihoactiv. Prin urmare, pe numele său a fost emis un mandat de arestare în lipsă, fiind totodată dat în urmărire. În urmă cu mai bine de o lună, Alex Vid s-a predat polițiștilor și a și încheiat un acord de recunoaștere a vinovăției cu DIICOT Arad, Tribunalul Arad fiind sesizat în acest sens.

    Alte trei acorduri de recunoaștere a vinovăției, respinse de Tribunalul Arad

    Aceeași decizie – de a respinge acordul de recunoaștere a vinovăției și de a trimite dosarul în vederea continuării urmăririi penale – a fost luată și în cazul altor trei inculpați din acest dosar. Este vorba despre Ioan Barna, Dan Teodor Moș și Emeric Korponai.

    În 30 aprilie, Tribunalul Arad a decis următoarele în ceea ce-i privește pe cei trei: „Respinge acordul de recunoaştere a vinovăţiei încheiat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Arad cu inculpaţii Ioan Barna şi Dan Teodor Moş, cu privire la săvârşirea infracţiunilor de trafic de droguri de mare risc, în formă continuată şi a circumstanţelor atenuante judiciare şi cu inculpatul Emeric Korponai cu privire la săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de risc şi mare risc, în formă continuată cu aplicarea circumstanţelor atenuante judiciare obiect al dosarului penal și trimite dosarul procurorului în vederea continuării urmăririi penale cu privire la aceşti inculpaţi”.

    Tot în 30 aprilie, alți patru inculpați în acest dosar au fost condamnați la pedepse cu suspendare, însă s-a aplicat și o pedeapsă cu executare în cazul unui al cincilea inculpat, după ce Tribunalul Arad a admis acordurile de recunoaștere a vinovăției încheiate cu DIICOT Arad. Așadar, în cazul a patru dintre cei inculpați au fost aplicate pedepse cu suspendare, cea mai mare fiind de 2 ani și 6 luni. Cel de-al cincilea inculpat a fost condamnat la 3 ani și 4 luni de închisoare în regim de detenție. Tuturor le-au fost confiscați banii obținuți în urma săvârșirii infracțiunii, sumele fiind cuprinse între 10.000 și 20.000 de lei.

    Citește și: Acorduri de recunoaștere a vinovăției respinse de Tribunalul Arad, pe traficul de droguri. Instanța a trimis dosarul la DIICOT Arad pentru continuarea urmăririi penale

    Zece persoane au fost arestate preventiv în urma perchezițiilor din 15 ianuarie. Alte trei persoane au fost plasate în arest la domiciliu, iar pe numele altor două s-a dispus măsura contrplului judiciar. De altfel, urmează ca și alți inculpați să-și primească sentințele în acest dosar.

    Droguri pentru Checheci și Boul Roșu

    În urma perchezițiilor din 15 ianuarie, polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Arad, împreună cu procurorii DIICOT Arad, au descoperit și ridicat aproximativ 600 de grame de cocaină, 280 de grame de 3-CMC (cunoscut sub denumirea de cristal), 10 grame de substanță psihoactivă 2-MMC, 3 grindere, 52 de telefoane cu SIM, 7 cântare electronice de mare precizie, 74.960 de lei, 13.400 de euro și 20 de lire sterline. Totodată, au fost indisponibilizate bijuterii, două pistoale neletale supuse autorizării, arme albe (boxuri, macete, bastoane), diverse dispozitive folosite pentru consumul de droguri, precum și alte mijloace de probă. De asemenea, s-a dispus măsura sechestrului asigurător asupra a șase autoturisme.

    Anchetatorii au precizat că „cei în cauză, individual sau cu sprijinul altor persoane cercetate, ar fi comercializat cantitățile de droguri și substanțe psihoactive preponderent în perimetrul stradal, în contact direct cu clientul”. Drogurile erau vândute, în special, în zonele Checheci și Boul Roșu.

    Citește și: 56 de percheziții în județele Arad și Timiș într-un dosar de trafic de droguri

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. Adică individul recunoaște faptele pentru care e învinuit – trafic de driguri, iar judecătorii nu admit acest lucru? Ăștia din urmă, clar au fost sub influența prafurilor trase pe nas, că normali sigur nu sunt…

      --1 voturi
      +1
      -1
    2. Foarte bine au făcut judecătorii că au respins acordurile. Da’ până când gunoaiele astea care fac trafic de droguri grele tot scăpa cu acorduri și pedepse cu suspendare. Ca în Bahrain ar trebui : executați public. Sa vezi cum s-ar cuminți toți și în loc de droguri și cazinouri, fufe și hoți ar fi doar florării.

      +1 voturi
      +1
      -1
    3. Va mai aduceți aminte de Ionut Gologan, condamnat la moarte în Malaezia. Cu chiu cu văi, cu intervenții prezidențiale etc au reușit să.i anuleze pedeapsa capitală și face 20 de ani. Are deja 12 in spatele gratiilor pentru un pumn de canabis. Iar jegurile astea că Vid și alții vor suspendare la trafic de droguri grele în forma continuată, adică li se rupe-n bască. De aia sunt droguri că sunt pedepsele prea prietenoase.La fel că și cu amenzile de circulație, majoritatea vitezomanilor ce mă, e 250 amenda? E 1000? Ia de aici că sunt bani de buzunar. Daca ar fi 6000 lei s-ar gândi înainte să depășească viteza legala.

      +1 voturi
      +1
      -1

    Scrie un comentariu

    7 + 6 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.