Lucrările întârziate, laitmotiv la Arad
Începute în urmă cu o lună, lucrările de pe strada Eugen Popa aveau ca termen de finalizare data de ieri, 10 mai.
Acest lucru nu s-a mai întâmplat însă, fiind realizate doar două benzi pe fiecare sens de mers. Și ieri, chiar dacă nu mulți, muncitorii au fost prezenți pe șantier pentru a termina refacerea străzii.
Am luat legătura cu reprezentanții Primăriei pentru a afla motivul întârzierilor. Aceștia ne-au comunicat că întârzierile au fost din cauza unor lucrări suplimentare efectuate (necesitatea mutării unor guri de canal), condițiile meteo, perioada Sărbătorilor Pascale, dar și faptul că lucrările au fost executate sub trafic.
Cât privește o dată de finalizare a lucrărilor, răspunsul a fost : „Săptămâna viitoare”, însă nu se știe exact când săptămâna viitoare.
Cu toate acestea, nu e prima dată când administrația dă cu bâtă-n baltă legat de un termen de finalizare a unor lucrări. Același lucru s-a întâmplat anul trecut și cu strada Praporgescu: au fixat un termen, pe care l-au depășit. Asemeni și cu pornirea fântânilor, din același an, întârziate mai mult de o săptămână, așa că nu ne surprinde că nici de data aceasta nu s-a respectat termenul, indiferent de natura problemelor descoperite de constructorul PORR, deoarece motivul: „A fost Paștele”… nu credem că i-a luat prin surprindere.

















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)