Patru șahiști de la Vados Arad au participat la „Naționalele” de la Eforie Nord. Felix Ilinca, cea mai bună clasare





În perioada 23 februarie – 2 martie, la Eforie Nord s-a desfășurat C.N. de Șah. La secțiunea Open, au participat următorii jucători legitimați la clubul Vados Arad: FM Felix Ilinca (Elo 2377) – locul 8, cu 6 puncte -, IM Alexandru David (2360) – locul 28, cu 5 pct.-, Sorin Samu (1945) – locul 51 cu 3,5 pct. – și Vlad Ghiță (1844) – locul 69, ultimul, cu 1,5 puncte.
„Remarcăm performanța juniorului Maestru FIDE arădean Filip Magold, care s-a clasat pe locul 4 la general cu performanță Elo 2433. De asemenea, Felix Ilinca a reușit o clasare pe locul 8, pornind de pe poziția de start 11.
La secțiunea Amatori (Elo < 2200) în cadrul Campionatului Național desfășurat pe litoral, Șah Club Vados a fost reprezentat de către Janos Nagy (Elo 1910) și Andra Marius (Elo 1450, +58 la finalul turneului!)”, ne anunță Alin Câmpeanu, președintele Șah Club Vados Arad.
Filip Magold (6,5 puncte) este în prezent legitimat la CS Dinamo Bucureși, fiind întrecut în ierarhia finală doar de Mircea Pârligras, Constantin Lupulescu (ambii cu câte 7,5 pct.) și David Gavrilescu (6,5 pct.), toți de la CSU ASE București.
Citește și: Aradul rămâne în lumea bună a sportului minții. Etapă din Grand Prix România în luna august a anului 2024
Comentariile portalului
Ramane de vazut ce va fi dupa instalare, dezastrul e iminent oricum, vom vedea cum se potriveste guvernarea unei tari cu administrarea unui oras sau judet dar cat timp accepta( (...)
Falcă e mult mai mult decât bolojan Uitați vă la Cum arată Aradul față de Oradea de ce nu este pomenit și numele acestui ctitor de Arad el (...)
Să ne ferească Dumnezeu că acest imbecil să ajungă prim ministru să nu i dați prostului puterea că s a văzut cât de Răzbunător este