Pola Zilei: Comasate sau masate separat?
Vă rugăm cu stimă și respect, faceți abstracție de asociațiile mai puțin serioase sau chiar licențioase care vă apar în minte la citirea întrebării.
Este drept, comasarea tot de la masă vine, aidoma masajului, dar vă rugăm noi, concentrați-vă, scăpați de gândurile care vă duc la practici plăcute, la marginea eroticului, e vorba aici de o treabă serioasă, da, de comasarea alegerilor vorbim.
Cele europarlamentare cu cele locale, ca să știm o treabă, primele de fapt în ordine cronologică, cele care vor trimite reprezentanții noștri la Bruxelles (era să scriem Bruscles, apoi Brucsels) și în administrațiile locale din țară. Măcar știm o treabă: aceeași persoană nu poate candida și pentru Bruxelles și pentru Consiliul Județean sau Primărie. Și mai este ceva care e bine: astfel se vor reduce costurile, în fond dacă ar fi fost organizate două alegeri, nu una, costurile s-ar fi dublat, nu-i așa? Singura problemă e: ce vor face ai noștri cu banii pe care îi economisesc astfel.
Iar aici surprindem și partea care nu ne liniștește: ce urmăresc ai noștri reprezentanți cu asta? E totuși o unire în cuget și simțiri între PNL și PSD, asta ca să nu mai vorbim și de buzunare.


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)