Criză de vaccin antitetanos la Spitalul Orășenesc Ineu





Stocurile de vaccin antitetanos ale Spitalului Orășenesc Ineu s-au epuizat, iar pacienții sunt nevoiți să-și achiziționeze vaccinul, din resursele proprii – este un semnal de alarmă care ne-a fost transmis de către un cititor Special Arad, care a apelat la presă pentru a afla cauza.
Am luat legătura cu managerul spitalului din Ineu, pentru a afla care este cauza oficială a lipsei acestui vaccin important. Problema ne-a fost confirmată, dar ni s-a specificat că este ceva temporar, de câteva zile, având de a face cu o comandă neonorată.
„Am avut, într-adevăr, câteva zile lipsă vaccinul, în spital, firma Europharm cu care avem contract nu a onorat comanda, abia ieri (luni) a transmis negație că nu are pe stoc. Azi (marți) am comandat la un alt furnizor”, a precizat pentru Special Arad managerul Monica Mang.
Spitalul Orășenesc Ineu așteaptă un stoc nou de vaccin
Potrivit managerului, marți 13 februarie, s-a făcut o altă comandă către un alt furnizor, însă nu se știe exact când va ajunge comanda în spitalul din Ineu.
Pacienții sunt nevoiți să-și cumpere vaccinul antitetanos din fonduri proprii
Până la o nouă aprovizionare, persoanele care în această perioadă ajung la spitalul din Ineu muşcate de câini nu pot fi vaccinate antirabic, decât dacă își cumpără vaccinul singure, pe propria cheltuială, de la farmacie, iar prețul nu este unul tocmai ieftin. O cutie costă 79 de lei.
Comentariile portalului
Dragă Propagandică, Vreau să te informez că eu nu sunt nici candidat, nici doctor în matematici ca să mă las intimidat de un "galerist" ca tine. Asta, ca răspuns (...)
În primul rând, nu am spus că ar fi analfabeți și mai știu eu cum. Apoi, cred că experiența de viață și, poate, bruma de cultură politică (...)
Manipularea continua, doar că s-a predat ștafeta de la un "jurnalist" la alt "jurnalist". * Prin anii 2018 și 2019, când era Dragnea pericolul numărul unu, mai țineți minte cum (...)