IPJ Arad îl cercetează disciplinar pe comisarul șef Cezar Șerbănică în condițiile în care ofițerul susține că nu și-a bătut soția și că el a fost victima





Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Arad reacționează în urma articolului Special Arad despre presupusa bătaie dintre doi polițiști arădeni, soț și soție, ambii aflați în funcția de comisar șef. Sau… reacționează la declarațiile făcute pe Special Arad de comisarul șef Cezar Șerbănică, cel care a subliniat că nu și-a bătut soția, ci el a fost bătut de fratele acesteia. Dar, subliniem, IPJ Arad reacționează.
IPJ Arad a început cercetarea disciplinară
Scandalul, normal, a ajuns și în atenția Inspectoratului de Poliție Județean Arad (dar și a IGPR) care a emis un comunicat pe temă, prin care anunță că a dispus cercetarea disciplinară a polițistului.
„Având în vedere informațiile apărute în spațiul public, cu privire la incidentul din seara de 11 septembrie a.c., Compartimentul de Relații Publice al I.P.J. Arad este abilitat să comunice următoarele:
În urma verificărilor efectuate de Compartimentul Control Intern, dispuse de conducerea I.P.J. Arad, a fost declanșată cercetarea disciplinară a polițistului implicat, pentru încălcarea prevederilor Legii nr. 360/2002, privind Statutul polițistului precum și a H.G. nr. 991/2005, privind Codul de Etică și Deontologie al Polițistului, urmând ca, la finalizarea acestora, să fie luate măsurile care se impun.
Inspectoratul de Poliţie Județean Arad se delimitează categoric de astfel de comportamente, fiecare abatere urmând a fi analizată și sancționată în conformitate cu prevederile legii”, tranmsite IPJ Arad.
Citește și:
Comentariile portalului
Odihna vesnica !!
Deci, infradtructura orașului e legată de sărbătorile religioase!?
Imi cer scuze,poate gresesc ,fara sa tin partea soferului si facand abstractie de functie,din video nu vad cu ce a gresit omul? Se pregateste sa intre in locul (...)