Pola Zilei: Să fie pietonal de la Primărie la Teatru ori ba?





Ideea ne-a venit urmărind cu coada ochiului Zilele Aradului și nu numai.
Povestea este veche, Aradului ca să intre în rândul orașelor decente îi lipsesc multe, dar înainte de toate o zonă pietonală. Ar mai fi și garajele publice, dar asta este o altă poveste.
Treaba cu spațiul pietonal nu este așa un moft și cu atât mai puțin ceva gratuit. Într-un oraș modern care se respectă, locuitorilor li se asigură cel puțin o zonă, dar de obicei mai multe, în care își pot desfășura viața fără să fie cu ochii în patru din cauza traficului din ce în ce mai intens, nemaivorbind de necesara oază care cât de cât aduce cu o curte de modă veche.
La Arad, așa cum ați putut constata ultima oară, aici pe Special, există o glumă numită Mețianu, o stradă odată ultracentrală și vizitată, care este, cică, pietonală. În rest Dumnezeu cu mila, proiecte și promisiuni cu duiumul, dar cu asta ne-am obișnuit deja pe aici.
Însă Zilele Aradului ne-au demonstrat dacă mai era cazul că arădeanul nu face criză de nervi, nu intră în protest împotriva Primăriei dacă nu poate circula cu mașina pe bulevard între primărie și teatru. Soluții sunt, se mai pot face și altele prin reorientarea circulației din jur, doar să se vrea.
Și pentru că edilii noștri mereu arată cu degetul spre cetățean, am zis și noi, ce să facem, să vă întrebăm, acum după treizeci de ani de la prima propunere, ce părere aveți?
Comentariile portalului
Aha, dacă realizarilee sunt în funcție de datele dan biblie, probabil că autostrăzile se vor face până la apoca lipsă! Aia mare, sau mică, nu mai contează...
Poate nu ar strica să vă documentați ceva mai atent. Veți putea observa că procesiunile ortodoxe legate sau inspirate din viața lui Iisus (deci, inclusiv drumul crucii) (...)
Sa-mi spuna cineva de ce acesti calugari copiaza Via Dolorosa de la Romano Catolici. Biserica Ortodoxa nu are " Drumul Crucii" inclus in randuiala bisericeasca . In nici o carte de cult (...)