AOT Energy a început construirea noului parc fotovoltaic pe fostul teren de la CET S.A.





După o oportunitate ratată de Primăria Arad prin care Municipiul Arad ar fi putut fi proprietar pe 68 hectare, AOT Energy a cumpărat terenul pe care a fost depozitul de zgură de la CET S.A., de la ieșirea din oraș. Acum, după ce a cumpărat în primăvară și CET-ul mare, compania privată a început construirea parcului fotovoltaic plănuit.
Modul în care a cumpărat AOT Energy terenul în cauză a fost și obiectul unei investigații jurnalistice publicată de Special Arad în 2021 prin care se arăta atunci cum o serie de decizii și măsuri prost gestionate au făcut ca Primăria Arad să piardă terenul de 68 hectare pe care se afla pe vremuri depozitul de zgură, în valoare de câteva milioane de euro, în detrimentul firmei AOT Energy care era pe atunci unul dintre creditorii CET SA (care era în insolvență).
Primăria chiar își exprimase anterior intenția de a face pentru oraș un parc fotovoltaic, iar preluarea terenului în proprietatea Municipiului Arad fusese stabilită printr-o hotărâre de consiliu, însă care a fost adoptată în van, întrucât la licitația pentru teren municipalitatea nu a mai licitat suma necesară, ieșind câștigătoare firma menționată. Terenul a fost cumpărat cu circa 667.000 euro.
Pe lângă cumpărarea acestui teren, AOT Energy a cumpărat, în martie 2023, și centrala în sine cu circa 30 milioane euro (atenție, vorbim despre centrala mare de la ieșirea din oraș, care era în insolvență, a nu se confunda cu CET Hidrocarburi, din zona Căii Iuliu Maniu, care este a Primăriei Arad!).
După această „mișcare”, AOT Energy a început să concretizeze și proiectul pe care îl plănuise de mai bine de 3 ani.
În aceste zile, muncitorii construiesc pe terenul de lângă fosta CET Arad SA noul parc fotovoltaic. Astfel, pe lângă energia electrică pe care o obține prin echipamentele de cogenerare din cadrul centralei, va avea și această sursă de producere a energiei, pe care va putea să o vândă în rețeaua națională.
Comentariile portalului
Odihna vesnica !!
Deci, infradtructura orașului e legată de sărbătorile religioase!?
Imi cer scuze,poate gresesc ,fara sa tin partea soferului si facand abstractie de functie,din video nu vad cu ce a gresit omul? Se pregateste sa intre in locul (...)