Întâlnire de gradul zero cu un animăluț sălbatic în Micălaca. Vulpe sau șacal? (Video)





Un cititor ne-a trimis pe mailul redacției un video pentru a ne arăta o întâlnire mai mult decât simpatică pe care a avut-o aseară cu un animăluț sălbatic, în cartierul Micălaca.
În timpul unei plimbări, pe trotuarul din apropierea clinicii Genesys animăluțul și-a făcut apariția, în depărtare, cu urechile ciulite, fiind speriat, dar și curios. Fără să poată să-l analizeze prea bine, arădeanul a opinat la început că este vorba de o vulpe, însă după ce a privit de mai multe ori videoul pe care l-a făcut, tinde să creadă că este vorba de un șacal.
În ultimii ani, întâlniri cu vulpi pe malul Mureșului au mai fost semnalate de arădeni. Există, de exemplu, o vulpe chiar „sportivă” care adesea stă și privește oamenii cum aleargă pe stadionul Gloria.
Șacalul, pe de altă parte, seamănă destul de mult cu vulpea, fiind tot un mamifer din familia Canidae, cu botul ascuțit. În România, șacalul este o apariție destul de rară. A fost semnalat în Banat, Oltenia, Muntenia și Dobrogea. Șacalii au pătruns în fauna autohtonă încă de acum 50 de ani, iar numărul lor este în creștere în partea de sud-est a țării. Originar din India, a pătruns prin Iran și Turcia în Europa, în special în Grecia, Bulgaria și Albania, apoi în România.
Deocamdată, nu au fost observați șacali în municipiu. Dumneavoastră, cititori speciali, ce părere aveți? De data aceasta, e o vulpe sau un șacal?
• Citește și: Vulpea arădeană, văzută din nou la plimbare pe mal | Video • Special Arad
Comentariile portalului
Odihna vesnica !!
Deci, infradtructura orașului e legată de sărbătorile religioase!?
Imi cer scuze,poate gresesc ,fara sa tin partea soferului si facand abstractie de functie,din video nu vad cu ce a gresit omul? Se pregateste sa intre in locul (...)