Au trecut trei ani de când muzeul arădean a realizat două replici ale butucului de fier, iar primarul Bibarț a anunțat că unul va fi pus la loc de cinste, în colțul „Casei cu lacăt”. A fost anunțat cu doi ani mai devreme, adică în 2018, că butucul va avea o replică, în timp ce Primăria a renunțat pe vremea aceea la dreptul de întâietate pentru cumpărarea clădirii și a supraimpozitat-o, pentru a grăbi reabilitarea. La cinci ani ani după toate aceste „noutăți”, ne-am interesat dacă se mai mișcă lucrurile, ori s-a uitat complet de „Casa cu lacăt”.

Clădiri emblematice avem în Arad, dar prea puține cu o simbolistică și o legendă precum „Casa cu lacăt”. Astfel de povești contează mai ales într-un oraș turistic, ori o Capitală Culturală, cum Aradul însă nu este nici una, nici alta, pentru că de-a lungul anilor nu s-a reușit și nici nu s-a considerat cu adevărat prioritară valorificarea orașului din acest punct de vedere, nici transformarea „Casei cu lacăt” într-o atracție turistică (sau măcar o mândrie locală) nu pare să fie o mare grabă pentru municipalitate.

Primăria nu deține imobilul, proprietarii sunt privați. Putea să devină proprietară în 2018, deoarece este un monument istoric și Primăria avea dreptul de preemțiune (dreptul de a fi primul cumpărător) în momentul în care imobilul a fost pus în vânzare, dar consilierii locali de atunci au decis să renunțe la acest privilegiu.

Între timp s-a găsit și butucul furat în 1994 și a fost dat în grija muzeului, au fost create două replici, s-a promis repunerea în valoare a simbolisticii clădirii, în 2018 a fost emis și certificatul de urbanism pentru renovarea fațadei (care între timp a expirat), s-a decis majorarea impozitului cu un procent de 100%… iar de atunci se tot așteaptă după reabilitarea clădirii.

Abia după aceea – informează Primăria – va fi reamplasat în nișa „Casei cu lacăt” celebrul butuc de fier, „una dintre replici sau chiar originalul”.

Inițial, lucrările de reabilitare ale clădirii au fost amânate din cauza pandemiei, în 2020. Dar ele nu par să reintre în discuție nici acum.

Din păcate, Primăria nu are la îndemână altă modalitate de a convinge proprietarii să reabiliteze clădirea decât supraimpozitarea deja aplicată.

Foto: Silenzio76 / Wikipedia

Casa cu lacăt – Istorie și legendă

Construită în 1815 și supraetajată în anul 1851, clădirea a fost mult timp sediul breslelor arădene, iar până în 1994, în colțul dinspre strada Plevnei, a rămas amplasat un „butuc de fier” – de fapt, un butuc din lemn învelit în tablă – păzit de lacăt.

Legenda spune că acelei persoane care reușea să deschidă lacătul i-a fost promisă clădirea drept cadou. Lacătul nu a avut și nu are însă niciun mechanism de deschidere.

„Butucul de fier” din spatele lacătului, în schimb, avea o simbolistică deosebită în viața breslelor. Fiecare calfă (lucrător calificat) care trecea prin Arad bătea câte un cui în butucul respectiv, ca o evidență a încetării uceniciei. La Arad, întâia breaslă care a fost înregistrată în catastifele Aradului a fost Breasla Cojocarilor, în jurul anului 1706.

De altfel, „butucul de fier” (realizat de sculptorul Moritz Heim în anul 1827, la comanda unui comerciant macedo-român pe nume Andrei Trandafir) nu reprezintă o tradiție exclusivă la Arad. Astfel de butuci înveliți în tablă mai pot fi găsiți și la Sibiu, la Timișoara, la Budapesta sau la Viena. Se spune că cel din Arad a fost făurit după modelul vienez.

Legenda mai spune că sub clădire ar fi tunele secrete, conectate cu interiorul Cetății Aradului, însă aceste zvonuri nu au fost adeverite niciodată.

În schimb, pivnița clădirii a fost folosită ca închisoare după Revoluţia Paşoptistă, clădirea fiind o perioadă sediul Poliţiei Secrete Imperiale din Austria. Pe strada Tribunul Dobra, pe care se află clădirea, s-au purtat lupte sângeroase în data de 8 februarie 1849, între gărzile naţionale orăşeneşti şi trupele austriece, care luaseră sub asediu Cetatea Aradului.