Meciurile turneului final din cadrul Campionatului Național de minivolei feminin, la care s-a calificat și formația arădeană CS Victoria Nădlac, vor avea loc în perioada 24-28 mai, la Craiova. La competiție participă, în afara formației gazdă, echipele: LPS Brăila, ACS Champions Sibiu,
CS Victoria Nădlac, Skyline Iași, CSM București, Dinamo București și Super Volei Oradea.
Formațiile vor fi împărțite în două grupe de câte patru, primele două clasate calificându-se în semifinalele 1-4, iar celelalte urmând să joace pentru locurile 5-8.
Fetele pregătite de prof. Dorin Vărșăndan au ajuns la turneul final după ce au câștigat turneul semifinal 2, în care au obținut trei succese din tot atâtea confruntări susținute: 3-1 cu gazda ACS Extrem Pitești, 3-0 cu ACS Lifegames București și 3-0 în „finala” cu CSȘ Lugoj.
Tot în voleiul juvenil să remarcăm prezența la turneul final – categoria Perspectivă (grupa B valorică) a echipelor CS ProVolei Arad de juniori (truneu la Arad), respectiv junioare (turneu la București). Competițiile se încheie duminică.
Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)