sâmbãtã, 20 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Tiger Arad și CS Victoria Nădlac au obținut medalii de la „Naționalele” de karate de la Brașov / GALERIE FOTO

    de Dan Lazăr | 27 mai 2021, 8:25 AM | Nădlac | Sport | Știri Arad

    0

    La Brașov s-a desfășurat, recent, Campionatul Național de karate WUKF destinat cadeților, juniorilor și seniorilor, la care au participat aproape 400 de sportivi de la 53 de cluburi din toată țara, inclusiv din județul Arad.

    Clubul Tiger Arad a participat cu un număr de 6 sportivi, obținând rezultate bune, antrenorul Liviu Meseșan declarând: „sunt foarte mulțumit atât de evoluția sportivilor cât și de rezultatele obținute, fiind o primă competiție după o lunga și grea perioadă. Vreau sa felicit toți colegii, antrenorii, arbitrii, sportivii și nu în ultimul rand conducerea federație pentru organizarea și reusita acestei competiții. Datorită rezultatelor obținute Mesesan Adrian, vicecampion kumite individual seniori, Marcos Melissa, vicecampioană kumite echipe și vicecampioană kumite individual și Meseșan Alexandru, campion kumite echipe, campion kumite individual și vicecampion kumite rotativ, și-au asigurat un loc în lotul național, fiecare la categoria sa de vârstă”.

    Pe lângă sportivii menționați mai sus, din lotul „tigrilor” au mai făcut parte și sportivele: Maxim Iulia, Maxim Bianca și Apopei Matilda, ele devenind vicecampioane naționale la proba de kumite echipe, având o evoluție peste așteptări, ținând cont ca au fost la prima lor competiție.

    În cadrul aceluiași eveniment, CS Victoria Nădlac a participat cu un număr de 3 sportivi. O evoluție bună au înregistrat sportivii Sulek Rodin, Roscoș Beniamin și Meseșan Alexandru, cel din urmă fiind cu dublă legitimare, au adus echipa de kumite pe primul loc, ceea ce a adus titlul de campion național, iar la proba de kumite rotativ, medalia de argint. În probele de individual Sulek Rodin s-a remarcat cucerind titlul de vicecampion, iar Alexandru Meseșan a obținut titlul de campion național. „Vreau să mulțumesc clubului CS Victoria Nădlac, pentru susținere, și primăriei Nădlac, pentru implicarea în sportul de performanță din orașul unde pe lângă secția de karate în perioada aceasta echipa de volei cadete a obținut rezultate remarcabile”, ne-a mai declarat sensei Liviu Meseșan.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    3 + 0 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.