Site-ul unei instituții din Arad prezintă Cetatea Alba Iulia ca fiind Cetatea Aradului





Cetatea Aradului aeriană. Așa este denumită o poză urcată pe site-ul Direcției Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Arad, în septembrie 2017. Atât că imaginea arată Cetatea Alba Iulia.
Dorindu-se a fi un colaj cu imagini din Arad care „deschide” site-ul celor de la DSV , situația este una penibilă. Cei care se ocupă de publicarea comunicatelor pe site, deci cei care cunosc site-ul cap coadă, ori nu știu cum arată Cetatea Aradului, lucru destul de grav, nu știu cum arată Cetatea Alba Iulia (trecem cu vederea), ori pur și simplu nu au considerat că intră în fișa postului lor să modifice poza de început.
Însă aici nu mai putem vorbi despre o mică scăpare. Cineva tot a văzut ceva, cineva tot le-a zis câte ceva, cineva tot i-a tras de mânecă și le-a spus de eroarea monumentală care le deschide pagina web.
Timpul scurs este de cinci ani de când Cetatea Alba Iulia tronează, sub alt nume bineînțeles, pagina web a respectivei instituții.
Comentariile portalului
Aveți dreptate, nu am fost atent la toate amănuntele, am insistat pe idee. Într-un comentariu anterior însă apare și această informație. Ceea ce este chiar bine, ilustrâ (...)
Se pare că v-a scăpat un detaliu! Nu doar mai marele județului a fost cel dintîi la primirea luminii, ci chiar pupila sa a fost cel care (...)
Mai este o întrebare; de ce a secretizat cnsas nota!? Din articolul de pe g4media se înțelege ca cnsas e prima oară când face asta.