Arestat pentru tentativă de omor! Și-a lovit tatăl și fratele, în repetate rânduri, cu mașina
Un bărbat din Vâlcea aflat sub influența alcoolului a încercat să-și omoare tatăl și fratele, lovindu-i cu mașina.
Conform sursei citate, scandalul dintre cei trei a izbucnit pe fondul unor neînțelegeri în data de 30 noiembrie a.c., iar pe 1 decembrie a.c., agresorul a fost pus în urmărire penală sub acuzația de tentativă de omor asupra a doi membri de familie şi tulburarea ordinii şi liniştii publice. Ulterior, acesta a fost arestat preventiv pentru următoarele 30 de zile.
Terifiant este faptul că agresorul, după ce a văzut că tatăl și fratele lui s-au ridicat de la pământ și s-au refugiat pe trotuar, a încercat în repetate rânduri să-i lovească din nou, până ce a rămas cu autoturismul suspendat.















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)