Parada portului popular de la Arad ne-a amintit farmecul tradițiilor autohtone | Video





Deși globalizarea are părțile ei bune, aducându-ne un plus de confort în viețile noastre, ea ne pune și valul uitării peste ceea ce ne face distinctivi. De aceea, e important din când în când să ne îndreptăm privirile și către trecut, către timpuri în care fiecare zonă avea ceva specific, ceva unic. Un astfel de prilej de amintire și de celebrare a ceea ce ne face pe noi, ei bine, noi a fost și parada portului popular organizată de Centrul Cultural Județean, într-o zi de mare însemnătate pentru creștinii ortodocși: Sfântul Andrei, apostolul românilor.
După o pauză de doi ani, cauzată de pandemie, evenimentul care a adunat anual mulți iubitori de folclor pe străzile municipiului a revenit, la tur participând aproape 1000 de persoane, în straie specifice din 38 unități administrativ-teritoriale ale județului nostru. Oamenii au fluturat tricolorul, au cântat la instrumente și au scandat diferite urări. Pe lângă drapele, fiecare grup a avut câte o pancartă care informa trecătorii asupra comunei ori orașului de proveniență.
„Suntem aici, la paradă, să ducem cu mândrie portul popular mai departe”, ne-a spus o tânără dansatoare din comuna Zăbrani.
„Am reluat un eveniment care se bucură de mare succes. Avem peste 1000 de participanți din întreg județul, dar și din municipiu. Avem reprezentanți de peste tot, delegații formate din primari, din dansatori populari, instructori, diferiți oameni… Ne bucurăm foarte tare că putem fi împreună în preajma Zilei Naționale, că ne-am reunit să arătăm că suntem patrioți, că ne iubim țara și să sărbătorim împreună românește!”, ne-a spus Corina Huțan de la Centrul Cultural Județean Arad.
Traseul urmat a fost cu plecare din fața Consiliului Județean, apoi pe la Podgoria, pe Bulevardul Revoluției, până la Teatrul Clasic „Ioan Slavici” și retur.
Comentariile portalului
Odihna vesnica !!
Deci, infradtructura orașului e legată de sărbătorile religioase!?
Imi cer scuze,poate gresesc ,fara sa tin partea soferului si facand abstractie de functie,din video nu vad cu ce a gresit omul? Se pregateste sa intre in locul (...)