Montarea iluminatului festiv de Crăciun dă peste cap circulația de pe Bulevardul Revoluției





Șoferii sunt nervoși la această oră întrucât traficul și așa aglomerat de pe Bulevardul Revoluției a fost îngreunat din cauza firmei care montează iluminatul festiv de Crăciun, blocând astfel și banda a 2 de circulație, din cele 3 existente (prima fiind ocupată în totalitate de mașinile parcate).
Nu putem să nu ne întrebăm de ce, tocmai cunoscând traficul din timpul săptămânii, fost luată decizia ca aceste operațiuni să fie făcute acum și nu în weekend, ori pe timp de noapte, când zona e aproape pustie.
În ceea ce privește iluminatul specific sărbătorilor de iarnă, Primăria municipiului Arad a optat în acest an, pentru a face economii la energie, să folosească aceleași ghirlande luminoase cu LED din anii precedenți (furnizate de firma Elba), pe care urmează să le amplaseze doar în zona centrală și în principalele intersecții, spre deosebire de alți ani când a încercat să aducă spiritul sărbătorilor și în cartierele municipiului.
Comentariile portalului
E o cronica superba, Sadoveanu ar fi invidios, dar, cum ar fi ca voi, jurnalistii, expertii in comunicare si identificate a stirilor adevarate sau false, sa va asumati raspunderea pentru (...)
Aha, dacă realizarilee sunt în funcție de datele dan biblie, probabil că autostrăzile se vor face până la apoca lipsă! Aia mare, sau mică, nu mai contează...
Poate nu ar strica să vă documentați ceva mai atent. Veți putea observa că procesiunile ortodoxe legate sau inspirate din viața lui Iisus (deci, inclusiv drumul crucii) (...)