Inspector ANAF, fiu al unui renumit profesor din Timișoara, reținut pentru luare de mită
Fiul unui renumit profesor universitar de economie din Timișoara, dar și patroana unei firme din oraș au fost reținuți de DNA Timișoara, într-un dosar de luare și dare de mită și spălare de bani, potrivit opiniatimisoarei.ro.
Fiul profesorului universitar Nicolae Țăranu, Alexandru Țăranu este inspector la Inspecția Fiscală din cadrul ANAF Timișoara, iar în urmă cu câțiva ani a făcut, în calitate de inspector, un control la o firmă din Timișoara și a constatat că aceasta nu plătise TVA de mai multă vreme și că prejudiciul se ridica la 900.000 de lei.
Totusi, inspectorul ANAF Alexandru Țăranu a intocmit un document în care preciza că firma, a cărei patroană este o femeie, nu avea niciun fel de datorii. După acest episod, firma ce fusese controlată de inspectorul fiscal a semnat un contract de consultanță cu tatăl acestuia, profesorul de economie Nicolae Țaranu. Valoarea contractului era de peste 200.000 de lei și se consideră că era efectuat fictiv, ca „paravan” pentru mită.
Procurorii DNA Timișoara au intrat pe fir și l-au reținut acum pentru 24 de ore pe inspectorul Alexandru Țăranu, pentru luare de mită, dar și pe patroana firmei, pentru dare de mită și evaziune fiscală.
Si prof.univ.dr. Nicolae Țăranu este cercetat acum în calitate de suspect, pentru complicitate la luare de mită și spălare de bani.
Sursa: opiniatimisoarei.ro.

















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)