Sezonul estival 2022 în cifre. Ce spun hotelierii despre concediul petrecut de români la Marea Neagră





Sezonul estival 2022 a fost bun, în ciuda provocărilor legate de războiului din Ucraina, de inflație și de deciziile controversate ale autorităților locale și centrale, transmit reprezentanții agențiilor de turism de pe litoral. Nu de aceeași părere sunt hotelierii de la mare, care se plâng de numărul mic al turiștilor. Cu toții susțin însă că în vara viitoare vacanțele nu vor mai fi scumpe.
Cea mai puternică agenție de turism de pe litoral anunță o creștere a numărului de turiști cu 6 la sută față de 2021, dar mai scăzută cu 20% față de 2019. A fost prima vară în care preferințele turiștilor s-au schimbat, Eforie Nord a detronat Mamaia. Pe locul al treilea fost Costinești, acolo unde, potrivit lui Ionuț Nedea de la litoralul românesc, situația e neclară:
„Costineștiul, în general, e o stațiune unde sunt prea multe cazări făcute la negru. Ne anunța Primăria că sunt 30.000 de oameni când in Costinești sunt 11.000 locuri de cazare. Nefiind în circuitul turistic înseamnă că nu sunt fiscalizate și atunci avem o problemă”.
Litoralul a fost salvat de voucherele de vacanță
În ciuda speculațiilor, valoarea medie a unui concediu pe litoral s-a menținut ca in anii trecuți: „Sub 500 de euro a fost vara aceasta media unei vacanțe pe litoralul românesc pentru două persoane și raportat la cât de mult s-a scumpit totul în jurul nostru putem spune că vacanțele pe litoral nu s-au scumpit atât de mult”, a explicat Raluca Hatmanu, analist în turism.
Hotelierii au altă părere
Unii dintre ei, precum președintele FPTR, Dragoș Răducan, spun că a fost cel mai prost sezon estival din ultimii 10 ani: „A fost un an atipic, foarte greu și mă aștept ca multe afaceri să se inchidă după acest sezon, iar așa cum spun eu, ce nu a reușit să facă pandemia, va reuși să facă economia”.
Concluzia o trage un turist aflat la început de septembrie pe o plajă din Mamaia
„Deci litoralul lasă de dorit. Raportul preț calitate este jalnic. S-ar putea face un consum de turiști continuu, cu prețuri mici, decât o speculă de moment”.
Vestea bună este că, deși se confruntă cu scumpiri și creșterea TVA la serviciile de cazare, operatorii de pe litoral au anunțat ca vacanțele din 2023 rămân ca cele din 2022.
Sursa: europafm.ro
Comentariile portalului
Aha, dacă realizarilee sunt în funcție de datele dan biblie, probabil că autostrăzile se vor face până la apoca lipsă! Aia mare, sau mică, nu mai contează...
Poate nu ar strica să vă documentați ceva mai atent. Veți putea observa că procesiunile ortodoxe legate sau inspirate din viața lui Iisus (deci, inclusiv drumul crucii) (...)
Sa-mi spuna cineva de ce acesti calugari copiaza Via Dolorosa de la Romano Catolici. Biserica Ortodoxa nu are " Drumul Crucii" inclus in randuiala bisericeasca . In nici o carte de cult (...)