În jur de 130 de cupluri din Arad sunt așteptate să celebreze nunta de aur în cadrul Zilelor Aradului





Așa cum deja a devenit tradiție la Arad, în cadrul Zilelor Orașului se organizează un eveniment în care sunt premiate cupluri pentru împlinirea a 50 de ani de căsătorie. Potrivit directoarei Centrului Municipal de Cultură, Daniela Pădurean Andreica, anul acesta se estimează că vor fi premiate în jur de 130 de cupluri. Evenimentul va avea loc în 25 august, de la ora 18:30, în Parcul Eminescu.
Primăria a pregătit după festivitate și un concert de muzică ușoară românească, susținut de Marina Florea, Florin Mureșan și Mădălina Boroneanț.
Despre suma pe care o va primi fiecare cuplu, directoarea CMCA ne-a informat că este aceeași ca cea oferită anii anteriori, anume 500 de lei, însă banii nu provin din bugetul local, ci sunt oferiți grație unor sponsorizări. „Primăria face doar logistica și asigură statele de plată”, a explicat Andreica.
Numărul cuplurilor care vor fi premiate nu este încă unul exact, întrucât din experiența anilor anteriori acesta oscilează. Chiar dacă inițial, în baza de date au fost identificate pentru anul acesta un total de 249 cupluri care au împlinit 50 de ani de căsătorie, trebuie verificată fiecare situație în parte, întrucât se poate întâmpla ca datele să fie învechite, iar unul dintre membrii familiei să fie decedat, ori plecat din oraș. În acest sens, în această perioadă se desfășoară deplasări pe teren la fiecare dintre cei de pe listă, pentru a definitiva situația până la data premierei. Din experiența anilor anteriori, directoarea CMCA a estimat și pentru anul acesta un total de 130 de cupluri care vor participa.
Citește și: Zilele Aradului 2022: costurile, noutățile și programul complet pe zile – Special Arad
Comentariile portalului
Aha, dacă realizarilee sunt în funcție de datele dan biblie, probabil că autostrăzile se vor face până la apoca lipsă! Aia mare, sau mică, nu mai contează...
Poate nu ar strica să vă documentați ceva mai atent. Veți putea observa că procesiunile ortodoxe legate sau inspirate din viața lui Iisus (deci, inclusiv drumul crucii) (...)
Sa-mi spuna cineva de ce acesti calugari copiaza Via Dolorosa de la Romano Catolici. Biserica Ortodoxa nu are " Drumul Crucii" inclus in randuiala bisericeasca . In nici o carte de cult (...)