Pola Zilei: Quo vadis, UTA?





Întrebarea se impune acum după trei zile de furtună.
Furtuna a fost declanșată miercuri de Alexandru Mészár, cel care în numele clubului UTA a anunțat că nu mai continuă negocierile cu grupul de investitori, refuzând oferta lor.
Cum era de așteptat, în frunte cu suporterii și cu fanii echipei, un oraș întreg a devenit atent la ce se întâmplă. Și este firesc, din moment ce UTA a rămas singurul brand arădean cunoscut în toată țara, poate chiar și nițel peste hotare. Cu toate acestea, vehemența cu care nucleul tare îl condamnă acum pe cel care a resuscitat din moarte clinică clubul înființat de baronul Feri Neuman este ceva mai neobișnuit, chiar dacă pentru cei nefanatizați de fotbal poate părea o furtună într-un pahar cu apă.
Noi, încercând să ne păstrăm cumpătul, apelăm, așa cum v-am obișnuit, la părerile voastre, mult mai cumpănite decât cele ale lor. Vă întrebăm așadar, cum vedeți situația, ce urmează, cum vom ieși, mai precis cum va ieși Aradul fotbalistic din acest impas?
Nu vă întrebăm de altceva, în fond ceea ce s-a întâmplat și se întâmplă știu doar câțiva, iar timpul va arăta cine avea dreptatea și adevărul de partea sa. Desigur, nu uitați, aici la Pola Zilei nu suntem foarte serioși, zâmbim, chiar și în fața plutonului de execuție!
Comentariile portalului
din pacate nu este doar o poveste…este cosmarul realitatii in care ne regasim foarte multi…
Parasca a fost profesor pentru sute, poate chiar mii de politisti din intreaga lume. Ce cauta el in politica?
Nu se potriveste absolut deloc aceasta apropiere politica - biserica. De ce nu a fost reprezentat Aradul de un doctor bun sau de un profesor de calitate sau un inginer (...)