Fă un gest bun, salvează o viață! Este Ziua Mondială a Donatorilor de Sânge
Astăzi, 14 iunie, este Ziua Mondială a Donatorilor de Sânge. Scopul acestei zile este acela de a creşte gradul de conştientizare asupra importanţei donării de sânge şi de a încuraja cât mai mulţi oameni să doneze în mod voluntar, fără vreo recompensă.
„Ziua Mondiala a Donatorului reprezintă o ocazie de a aduce în atenție importanța actului donării și de a le multumi, încă o dată, donatorilor. Necesitatea de a dispune de sânge şi produse de sânge sigure pentru transfuzii este esențială, la fel ca și contribuţia donatorilor benevoli adusă sistemelor naţionale de sănătate. Astăzi salut și efortul depus de colegii mei din centrele de transfuzii pentru a asigura necesarul colectei în special în această perioadă. Este nevoie de o reorganizare din temelii a acestui domeniu și de schimbarea legislatiei”, a declarat Nelu Tătaru, ministrul Sănătății.
Ministerul Sănătății încurajează donarea benevolă de sânge și îndeamnă cetățenii să doneze benevol. În țară există o nevoie permanentă atât de sânge și de preparate sangvine, cât și de donatori fideli.
Amintim că și la Arad stocurile de sânge sunt mai mereu pe avarie, astfel fiind mare nevoie de donatori de sânge. Dacă doriți să donați sânge o puteți face la Centrul de Transfuzii de pe str. Andrenyi Karoly nr. 2-4. Pentru mai multe detalii, puteți suna la 0357.809.112.
Comentariile portalului
Frumos.Un OM cu suflet URIAS. Felicitāri
O mare parte sunt plamaditi sub sutana lui Noghiu urmașul patriarhului Daniel sau 50 cent vedetă la polivalentă cu 3 mii de zombi. CredeNumai și nu cerceta Votează PLN Da Construim. (...)
Cargus= zero barat, ,,doctorul" să-și aducă aminte de sacii negrii,Chesa e simplu executant.Atunci singurul câte nu e din aceeași regie ar fi Aslau.Decit (...)