Simion Apreutese și Cătălin Juncan confirmă negocierile avansate pentru a prelua clubul UTA!





UTA a împlinit în această zi 77 de ani de existență și a serbat momentul printr-o lansare de carte despre fosta legendă a clubului, Ladislau „Gioni” Broșovszky, o carte scrisă de Radu Romanescu și Ionel Costin, și lansată în prezența fiicei lui Gioni, legendara sportivă arădeană, Monica Broșovszky.
Totodată, în această perioadă, la nivel de conducere executivă, se negociază preluarea clubului de un grup de oameni de afaceri arădeni, iar în ultimele zile au apărut mai multe informații în mass-media despre această posibilă tranzacție. Tocmai de aceea, pentru a face lumină în ceea ce privește procesul de preluare al clubului, Simion Apreutese, Cătălin Juncan, Rudi Vizental și Marius Grada au remis un comunicat prin care aduc precizări referitor la acest aspect.
Comunicat de presa
Referitor la apariția in spațiul public a unor discuții referitoare la viitorul clubului UTA si la implicarea unei anumite structuri de acționariat în acest proiect, dorim sa facem unele precizări:
1. Am constituit un grup de inițiativa care a înaintat actualei conduceri a clubului o Scrisoare de intenție în vederea preluării clubului UTA. Momentan, discuțiile sunt avansate, dar nu exista vreo înțelegere semnată între cele două parți, înțelegere care sperăm că va fi perfectată în viitorul apropiat, astfel încât implicarea pe care ne-o dorim să poată fi concretizată încă din aceasta pauză competițională.
2. În ceea ce privește numele vehiculate în media, dorim sa precizăm că în noua structură implicare directă, la nivel de acționariat, vor avea Simion Apreutese, acționarul grupului International Alexander Holding și Cătălin Juncan, arădean stabilit în SUA, cu afaceri în domeniul transportului și logisticii.
În ceea ce privește celelalte două nume vehiculate, Rudolf Vizental și Marius Grada, vor face parte din echipa care va crea, implementa și dezvolta noul proiect, fără a avea, cel puțin pentru moment, calitatea de acționari ai clubului.
3. Astăzi, la aniversarea a 77 de ani de la înființarea clubului UTA, suntem mândri să fim suporterii acestei echipe unice și ne dorim ca alături de toată suflarea utistă să ducem clubul la următorul nivel pentru generațiile viitoare. Le suntem recunoscători celor care, începând cu Baronul Neuman, timp de 77 de ani au pus cate o cărămidă la
construcția acestei stări de spirit care este UTA, iar istoria ne responsabilizează.
SIMION APREUTESE
RUDOLF VIZENTAL
CATALIN JUNCAN
MARIUS GRADA
Comentariile portalului
Dragă Propagandică, Vreau să te informez că eu nu sunt nici candidat, nici doctor în matematici ca să mă las intimidat de un "galerist" ca tine. Asta, ca răspuns (...)
În primul rând, nu am dpus că ar fi analfabeți și mai știu eu cum. Apoi, cred că experiența de viață și, poate, bruma de cultură politică (...)
Manipularea continua, doar că s-a predat ștafeta de la un "jurnalist" la alt "jurnalist". * Prin anii 2018 și 2019, când era Dragnea pericolul numărul unu, mai țineți minte cum (...)