Se legalizează din nou turnătoria la organele de stat și partid?
Guvernul urmează să adopte, în şedinţa de miercuri, un proiect de lege privind protecţia avertizorilor în interes public, informează g4media.ro.
În textul proiectului se arată că „prezenta lege constituie cadrul general în materia protecţiei persoanelor care raportează încălcări ale legii, care s-au produs sau care sunt susceptibile să se producă, în cadrul autorităţilor, instituţiilor publice, altor persoane juridice de drept public, precum şi în cadrul persoanelor juridice de drept privat”.
Totodată, proiectul de lege reglementează procedura de primire, de examinare şi soluţionare a raportărilor, drepturile şi obligaţiile persoanelor care efectuează raportări sau divulgă public informaţii privind încălcări ale legii, măsurile de protecţie a acestora, obligaţiile autorităţilor, instituţiilor publice, altor persoane juridice de drept public, precum şi persoanelor juridice de drept privat, drepturile persoanelor vizate, precum şi atribuţiile autorităţilor competente.
În şedinţa Executivului va fi aprobat şi un proiect de hotărâre pentru modificarea şi completarea HG nr.477/2020 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei.
Conform notei de fundamentare, prin proiect se propune reorganizarea aparatului de lucru al ministrului dezvoltării pentru implementarea reformelor şi/sau investiţiilor ori a componentelor aferente reformelor şi/sau investiţiilor din PNRR. Astfel, va fi înfiinţată Direcţia generală implementare Plan naţional de redresare şi rezilienţă, ca structură distinctă cu atribuţii în gestionarea Mecanismului de implementare pe componentele PNRR care corespund domeniilor de competentă ale ministerului. Totodată, numărul de secretari de stat urmează să se majoreze de la 6 la 7.
Citește mai mult pe G4Media.
Comentariile portalului
Bravo lui! Articolul seamănă cu un promo pentru Iași. :) Cu o singură remarcă nu sunt de acord... "singurul proiect rezidențial serios din țară". La ce s-a construit (...)
Fraierilor, contrabanda este in floare pentru ca accizele sunt in crestere la tigari.Eu ca fumator cumpar tigari cu minim 23 delei de la pravalie, dar cumpar aceleasi tigari cu 13 lei (...)
@Greiere: ... Și ce i-a oprit s-o facă deja??? . De 4 ani o lălăiți cu tot felul de lucrări de rahat și ACUM "SE AFLĂ DEJA ÎN DISCUȚ (...)