Zahăr și hârtie igienică! De atât mai avem bani, incapabililor





Atât. Atât mai putem să adăugăm în lista de cumpărături după ce plătim facturile la gaz și curent. Un kil de zahăr, ca să îndulcim cafeaua de dimineață, și hârtie igienică pentru cafeaua de după, înțelegeți, desigur, pentru ce.
Atât se mai poate. Nu mai spunem de carburanți, de taxe și impozite, de o pâine sau un salam care să aibă mai puțin de 37 de E-uri.
Noi, ca cetățeni, am ajuns să plătim facturile emise de marile companii, după ce politicienii care ar trebui să ne reprezeinte au căzut la examenul de maturitate.
Dacă noi ca cetățeni, greșim la locul de muncă, plătim tot noi. Dacă greșesc politicienii, plătim toți! Și plătim de ne bate vântul prin buzunare, în timp ce politicienii sunt preocupați de emisiuni la televizor sau postări pe facebook.
Avem puterea de a trece peste toate, dar nu peste sadismul politicienilor de a ne „încărca” lună de lună, cu plata greșelilor lor. Nici unul dintre cei care ar trebui să se ocupe de bunăstarea cetățenilor, nu a ieșit în față și să-și ceară măcar scuze! Să își cumpere o pereche de ouă, să și le monteze și să-și asume eșecurile unei clase politice depășită de tot ceea ce se petrece în jurul ei.
În timp ce nava se scufundă, îngreunată de sume restante exorbitante, o școală din Timișoara și-a închis porțile și i-a trimis în mediul online. Nu din cauza prezenței unui focar de Covid, nu, din cauza frigului din clase. De spital nu mai menționez. A ajuns o rușine națională, iar ei toți, politicienii, sunt de rahat. Măcar mai avem hârtie igienică.
Comentariile portalului
Cum sa nu se puna la socoteală? Sigur că se pune. Dar că idolul lui Gică Ultras, Piticul Pinocchio nu e cu toate țiglele pe casa, se pune la socoteală? (...)
Dezbaterile de la UniBuc, Europa FM și Camera de Comerț, pe care le-a refuzat Nicușor pe motiv că el merge să dezbată doar la TV (Digi și A3 - (...)
Istoria se repetă și în 2025. "Fac apel la toate forțele politice să facă front comun împotriva acestor elemente de tip fascist, de tip legionar, care acționează împotriva intereselor (...)