Trenurile au întârzieri în partea de vest a ţării din cauza ninsorilor





În partea de vest a ţării, trenurile circulă cu dificultate din cauza ninsorii. Pe mai multe garnituri sunt înregistrate întârzieri. De asemenea, pe segmentul feroviar Ghioroc-Glogovăţ circulaţia trenurilor se realizează cu tracţiune dublă – locomotive electrice şi locomotive diesel, potrivit Adevarul.ro.
CFR Călători recomandă oamenilor ca înainte de a pleca în călătorie să se informeze despre condiţiile meteo şi să solicite informaţii despre eventualele modificări produse în traficul feroviar la staţiile CFR din ţară şi la telefon 021/9521.
Totodată, CFR Călători transmite că pasagerii care au bilete şi doresc să renunţe la călătorie pot primi, la cerere, contravaloarea biletelor achiziţionate şi neutilizate (fie pentru întreaga rută, fie pentru distanţa neefectuată din ruta respectivă), conform Regulamentului de transport pe calea ferată în vigoare.
Comentariile portalului
Ramane de vazut ce va fi dupa instalare, dezastrul e iminent oricum, vom vedea cum se potriveste guvernarea unei tari cu administrarea unui oras sau judet dar cat timp accepta( (...)
Falcă e mult mai mult decât bolojan Uitați vă la Cum arată Aradul față de Oradea de ce nu este pomenit și numele acestui ctitor de Arad el (...)
Să ne ferească Dumnezeu că acest imbecil să ajungă prim ministru să nu i dați prostului puterea că s a văzut cât de Răzbunător este