Cadouri oferite din inimă, zâmbete și bucurie la Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă Arad
Comunicat. Elevii claselor a V-a E și a V-a B de la Liceul Național de Informatică Arad, sub coordonarea doamnelor diriginte Mirela Groza și Floarea Jurca, și-au ținut promisiunea și au fost Moși Crăciun pentru copilașii Centrului Școlar pentru Educație Incluzivă Arad (CSEI). Acțiunea se înscrie în cadrul Strategiei Naționale de Acțiune Comunitară (SNAC), o acțiune susținută de doamna Maria Pașcalău, director al Liceului Național de Informatică, și coordonată de doamna profesor învățător, Mirela Gornic.
Voluntariatul oferă șansa de a te descoperi sau redescoperi. Cadrele didactice sunt mândre de elevii lor și s-au bucurat să vadă cu cât drag și dăruire au fost oferite aceste cadouri. Elevii celor două clase au demonstrat că altruismul și solidaritatea pot și trebuie să fie prezente de la cele mai fragede vârste.
Este a doua acțiune de voluntariat în care doamna Mirela Groza, împreună cu doamna Floarea Jurca, și-au implicat clasele la care sunt și diriginți. Cu siguranță acțiunile lor nu se vor opri aici, pentru că nevoia de implicare și de inițiativă îi va ajuta pe copii să se dezvolte și pe plan personal.


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)