Ahmed El Bourkadi, criminalul de la Iași, prins în Italia. Cum s-a dat acesta de gol





Ahmed El Bourkadi, student la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa” din Iaşi, la secţia franceză, era coleg cu Youssef Ajnyah, una dintre victimele ucise în vila din cartierul ieşean Moara de Vânt.
Principalul suspect al dublei crime petrecute la Iaşi, la sfârşitul săptămânii trecute, a fost prins la Roma de către autorităţile italiene. Carabinierii l-au reţinut pe marocan pe o stradă din capitala Italiei, iar acum tânărul va fi extrădat şi judecat în România. După ce autorităţile au stat de vorbă cu mai mulţi cunoscuţi de-ai celor doi tineri ucişi, venise rândul marocanului, care nu a putut fi găsit în imobilul din bulevardul Independenţei, acolo unde locuia. Astfel, poliţiştii au mers pe această pistă, descoperind că tânărul de 21 de ani îşi cumpărase un bilet de avion spre Roma încă de acum o lună, iar sâmbătă, 11 decembrie, a zburat spre capitala Italiei, din Iaşi.
Greşelile l-au dat de gol
Cel mai probabil, în drum spre aeroport, Ahmed El Bourkadi a trecut la doar câţiva metri pe lângă casa care era deja înţesată de poliţişti în ziua zborului său. Greşeala care le-a uşurat munca autorităţilor a fost făcută marţi, 14 decembrie, chiar în ziua înmormântării Ioanei Burlacu, cea de-a doua victimă a crimei, când marocanul a ieşit să îşi cumpere ţigări, fiind prins de către poliţiştii italieni, care erau deja în alertă, după ce presupusul criminal fusese dat în urmărire internaţională.
Un alt aspect care i-a ajutat pe poliţişti în anchetă este bandajul pe care tânărul îl avea la mână. Medicii ieşeni au declarat că un tânăr cu nume de rezonanţă arabă a venit pe data de 9 decembrie la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului „Sfântul Spiridon”, cu o rană la o mână. Suspectul a primit primul ajutor, fără a trezi suspiciuni, după care a plecat spre casă. În momentul în care a fost prins de către autorităţile italiene, El Bourkadi era proaspăt bărbierit, dar purta aceiaşi ochelari cu care plecase de pe Aeroportul din Iaşi.
Conform primelor informaţii, se pare că tânărul nu s-a opus arestării. Ahmed el Bourkadi aşteaptă acum să fie extrădat şi judecat în România, unde anchetatorii vor încerca să afle dacă suspectul a avut şi un complice. Marocanul se afla în Italia împreună cu iubita sa, însă poliţiştii nu ştiu, deocamdată, dacă aceasta a avut vreun rol în crima din Moara de Vânt.
Citeste mai mult aici
Comentariile portalului
E o cronica superba, Sadoveanu ar fi invidios, dar, cum ar fi ca voi, jurnalistii, expertii in comunicare si identificate a stirilor adevarate sau false, sa va asumati raspunderea pentru (...)
Aha, dacă realizarilee sunt în funcție de datele dan biblie, probabil că autostrăzile se vor face până la apoca lipsă! Aia mare, sau mică, nu mai contează...
Poate nu ar strica să vă documentați ceva mai atent. Veți putea observa că procesiunile ortodoxe legate sau inspirate din viața lui Iisus (deci, inclusiv drumul crucii) (...)