Din nou, percheziții la Arad! Ampla acțiune are loc la nivel național
O amplă acțiune are loc la nivel național, miercuri dimineață, în cadrul unui dosar penal privind deținerea ilegală de arme. Vor avea loc 26 de percheziții.
Direcţia Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase din Poliţia Română coordonează, miercuri dimineaţa, o acţiune, la nivel naţional, privind nerespectarea regimului armelor şi al muniţiilor, în cadrul căreia vor fi efectuate 26 de percheziţii domiciliare.
Astfel, au loc 11 percheziţii domiciliare în judeţele Ilfov, Olt, Dolj, Mehedinţi şi Suceava, pentru scoaterea din circuitul ilegal a unor arme de foc supuse autorizării, deţinute ilegal. De asemenea, în Prahova, Arad, Ilfov, Cluj, Vrancea, Brăila şi Gorj au loc 15 percheziţii domiciliare, pentru administrarea probatoriilor, din dosarele penale instrumentate ce au ca obiect săvârşirea infracţiunilor la regimul armelor, explozivilor şi substanţelor periculoase.
Acţiunea beneficiază de sprijinul specialiştilor criminalişti ai Institutului Naţional de Criminalistică şi al luptătorilor SIAS din cadrul IGPR şi SAS al IPJ Ilfov.
Activităţile desfăşurate vizează administrarea probatoriilor în dosarele penale instrumentate la nivelul Direcţiei Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase, privind săvârşirea infracţiunilor de contrabandă calificată şi nerespectarea regimului armelor şi al muniţiilor, notează digi24.ro

















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)