Și mă duceam eu, așa într-o doară prin oraș, să mai văd ce se aude cu omicronu’…

Cu gândurile aiurea, fără speranțe să mă văd cu un amic cu care să sorbim ceva pe o terasă. Nu de alta, dar a cam venit frigu’, amicii se ascund și ei pe unde pot de spaima mutațiilor pomenite în greacă. Chiar mă întrebam ce se va întâmpla dacă se termină alfabetu’ grecesc, format din doar 24 de caractere. Te pomenești că trecem la grafică chinezească. Ăia au peste trei mii de semne, avem de unde numi mutațiile virusului care vor mai veni să ne bântuie zilele ce ne-au mai rămas.

Și cum vă spuneam, zic, hai să trec pe partea aialaltă a bulevardului, poate am noroc și dau de cineva mai curajos, măcar așa să mai schimb o vorbă cu o ființă vie, că m-am plictisit să tot citesc urările de zi faină, bună și nemaipomenită cu care ne cadorisesc mai nou pe FB aleșii noștri, dar mai ales aleșii lor. S-au luat toți după primul om din capitala Belgiei, că n-aș vrea să mă-ncurc aici în ortografia locurilor din alte părți, sper că am scris corect Belgia.

Uite, îmi zic în timp ce mă apropii de trecerea de pietoni, mâine-i marți și dacă e marți, e Belgia, așa cum am aflat asta dintr-un film vizionat încă înaintea vremurilor de acum, cândva între potop și ultima cuvântare a lui Ceaușescu.

Hopa, îmi zic așa din senin, terzindu-mă în față cu un pomișor proaspăt plantat la marginea trecerii de pietoni, dar exact la mijloc. Nu știu dacă înțelegeți, poate ar trebui să fiți pentru asta inginer de drumuri. Sau măcar vânător.

Era așa, exact în mijloc, proaspăt pus, înconjurat frumos cu trei leațuri să nu se rănească de oamenii care se grăbesc pe lângă el să prindă verdele. Cimentul încă proaspăt, lucrare nouă, ce mai.

Nu, îmi zic, n-avea cum să fie de la Bibi, totuși omul e vânător, știe cum să se ascundă după un pom ca să ochească fiara.
Și într-adevăr, nu a fost el, nu el a dat ordin, dimpotrivă, a reușit din nou să-l găsească pe Dorel, nu știu dacă îl știți, e unul acolo, de fapt mai mulți, că sunt în toate întreprinderile primăriei. Probabil de pe vremea Domnului Popa, fie-i țărâna ușoară!

Așa că, eu am trecut ușor, atent să nu calc nici în cimentul moale, nici mătasea să nu-mi sune sub picior, nici să ating cumva pomișorul, în fond el nu avea nicio vină că Bibi nu se mai descurcă nici cu Doreii din primărie și care în capitala Belgiei au nume mult mai sonore și care toate încep cu Ghiță…