Un Mercedes și-a dat întâlnire cu pomul, în cursul nopții, în mijlocul Aradului (Foto)
Ştiri Arad. Vă daţi seama cât de frumos poate fi să te trezeşti tu, un arădean, în mijlocul parcului, în lumina soarelui, în centrul Aradului, pe scaunul Mercedesului tău! Dar cum poate fi să îţi dai seama că eşti împlântat într-un stâlp? Extraordinar de „frumos”… zicem noi și credem că senzaţia este una atât de inimaginabilă şi, probabil, atât de nesuportat încât șoferul nu poate rămâne în toiul nopții, chiar dacă îi e somn – nu știm dacă și… rău sau altceva- în mașină, fie ea atât de confortabilă ca un Daimler Benz…
Mercedesul din imagine a fost descoperit aşa de cei câţiva trecători care, dimineaţa devreme, s-au îndreptat spre serviciu. Este fără șofer, i se văd urmele pașilor „tiptili” pe care i-a făcut în cursul nopții pentru că și-a dat întâlnire cu pomul, dar mai mult nu știm… deocamdată. Așa că, promitem să revenim și să explicăm modul în care s-a întâmplat accidentul pe artera principală din centru care duce de la Podgoria spre Primăria Arad, cum a ajuns mașina din imagine să taie curba într-un asemenea mod și alte lucruri tehnice. Dar sincer… am vrut să-i mai lăsăm și pe cei de la „Circulație” să doarmă că… au avut noapte grea.
P.S. Nu știm dacă șoferul a fost transportat la spital dar, cum spuneam, o să revenim cu amănunte.
Comentariile portalului
== JUSTITZIA ARAD LA FEL DE COMPETENTA CA CEA DE LA TELEORMAN == FANARIHOTZII LOCALI AU ADUS TAT JUDETZUL LA NIVELUL TELEORMANULUI .== SCARBA MI E == SPER SA VA IA DUMNEZEU MINTZILE SI (...)
Ministerul Justitiei, din 1990 este Ministerul Injustitiei. Cand zici Parchet te gandesti la ceva calcat in picioare !
Să înțelegem că Bibi e mort și doar duhul lui Coldea îl ține în viața politică? Că Aradul a avut și are un primar mort, un zombi prins î (...)