Urlete și îmbrânceli la noile alegeri PNL Timișoara. Ludovic Orban amenință cu anularea alegerilor | Video





Atmsofera a fost încinsă la alegerile pentru conducerea PNL Timișoara, în această dimineață, într-o sală de evenimente din cadrul Iulius Town. Susținătorii candidaților au început să urle și să se îmbrâncească, iar forțele de ordine ale centrului comercial, respectiv ale Poliției și Jandarmeriei au intervenit pentru a asigura ordinea la intrarea în mall, scrie opiniatimisoarei.ro.
Scandalul a pornit încă de la început, când s-a aflat că regula pentru acces era aceea ca participanții la conferința de alegeri să fie înregistrați și să primească o brățară și buletinul pentru a putea să voteze, iar cei care nu erau pe convocator n-au fost lăsați să intre.
Două tabere rivale din rândul liberalilor timișeni și-au disputat șefia, cea a susținătorilor lui Raul Ambruș, a cărui candidatură a fost invalidată vineri, respectiv a celor care îl sprijineau pe Cosmin Tabără.
A câștigat, până la urmă, viceprimarul Cosmin Tabără cu 238 voturi, în timp ce contracandidatul său, deputatul Claudiu Chira a obținut 119 voturi.
Cosmin Tabără a fost susținut de premierul Florin Cîțu.
Ludovic Orban: „Îmi rezerv dreptul de a anula alegerile”
Ludovic Orban a transmis astăzi pe Facebook că îi va sancţiona pe cei vinovaţi şi va anula alegerile din această filială, scrie Libertatea.
„Condamn public încălcările grosolane ale democrației interne săvârșite la PNL Timișoara de Alin Nica, Dănuț Groza, Alina Gorghiu și Bogdan Ghelbere”, a scris președintele PNL pe Facebook.
Comentariile portalului
În primul rând, nu am dpus că ar fi analfabeți și mai știu eu cum. Apoi, cred că experiența de viață și, poate, bruma de cultură politică (...)
Încă o dată, eu vă mulțumesc pe tru comentsriu. Vă msi aștept. Dacă aș fi în locul dvs. aș vota. Experiența celor mulți ani petrecuți " (...)
Mulțumesc pentru răspuns. Apreciez. Poate după toată nebunia aceasta putem sa ne așezăm ca națiune și sa învățăm sa ne ascultam unii pe alț (...)