Campania „Selfie-ul pe trenuri nu ia Like-uri, ia vieți” continuă în stațiile CFR
Campania de prevenire a accidentelor produse prin electrocutare în sectorul transporturilor feroviare, desfășurată la nivel național continuă, polițiștii de prevenire împreună cu cei ai Serviciului Transporturi Feroviare având activități în fiecare stație CFR din municipiu și județ, anunță Inspectoratul de Poliție Județean Arad.
Această campanie are ca scop conștientizarea populaţiei cu privire la riscurile determinate de nerespectarea unor reguli și norme de conduită în incinta stațiilor C.F.R., triaje și zonele adiacente.
Din nefericire, dorința tinerilor (în special) de a-și face un „seflie” pe tren poate avea consecințe grave, vătămări corporale grave prin electrocutare, chiar și pierderea vieții. O persoană care urcă pe un tren, chiar și dezafectat, intră în câmpul electric existent între acoperiș și linia de înaltă tensiune și se poate produce un arc electric, care presupune electrocutarea cu 27.000 de volți.
„De aceea, în stațiile C.F.R. trebuie să adoptăm un comportament responsabil, să fim în permanență atenți și să le atragem atenția celor care vor să iasă în evidență cu un selfie pe tren că urmările pot fi tragice”, comunică agentul șef de poliție Claudia Iuga.


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)