Alegeri la Zăbrani. Președintele biroului electoral al comunei și locțiitorul acestuia vor fi desemnați vineri, la Tribunalul Arad





Tribunalul Arad informează că vineri, 28 mai, va avea loc tragerea la sorț pentru alegerea președintelui biroului electoral de circumscripţie Zăbrani şi locţiitorului acestuia, ce se va constitui cu ocazia organizării şi desfăşurării alegerilor locale parţiale din comună.
Tragerea la sorț va avea loc la ora 10:00, la sediul Tribunalului Arad, B-dul Vasile Milea, nr. 2-4, în şedinţă publică, în Sala festivă, aflată în incinta Palatului Justiţiei, la etajul I şi va fi efectuată de către Preşedintele Tribunalului Arad, iar Biroul electoral de circumscripţie Zăbrani se va constitui începând cu data de 01.06.2021.
Având în vedere starea de alertă pe teritoriul României, cu respectarea măsurilor care se aplică pe durata acesteia, pentru prevenirea și limitarea răspândirii virusului SARS-COV-2, se va limita prezența persoanelor și anume: reprezentanţii mass-media, reprezentanţii partidelor politice, precum şi a altor persoane interesate care participă la tragerea la sorţi.
Alegerile locale parțiale ale comunei Zăbrani, pentru alegerea primarului, vor fi organizate la data de 27 iunie 2021.
Comentariile portalului
Nu se potriveste absolut deloc aceasta apropiere politica - biserica. De ce nu a fost reprezentat Aradul de un doctor bun sau de un profesor de calitate sau un inginer (...)
Toți candidații la alegerile prezidențiale sunt cu Dumnezeu în gura, nu știu dacă și în suflet. Lipsește cel mai cel dintre toți, acela care adaugă (...)
= DUPA CE AU LUAT LUMINA ACUM INAPOI LA FURAT -- ASTA I CRESTINISMUL LA HAIMANALELE POLITICE ARADENE -- SCARBA MI E -- PANA SI CEREMONIA IN SINE A FOST O (...)