Ne uităm cu jind la țările străine, la cât de evoluate și civilizate sunt, dar uităm adesea să ne uităm la noi în ogradă, unde nu suntem capabili nici măcar să prețuim ce am avut. Haideți să facem un mic exercițiu de imaginație și să ne gândim cum ar profita o altă țară de „primul tren electric din zonă și printre primele 8 din întregul mapamond”? Ar fi, evident, exploatat la maxim turistic. Pe când la noi… până și singurul „omagiu” care i-a fost adus Săgeții Verzi, căci despre asta vorbim, e lăsat de izbeliște.

În 2013, între șinele de tramvai de la „Podgoria” – punctul de unde pleca pe vremuri Săgeata Verde din Arad către localitățile din zona viticolă a județului – a fost amplasată o machetă care să ne amintească de fosta gară de acolo. Acum, tăblia informativă arată exact cât prețuiesc autoritățile această parte importantă de istorie: zero, nul.

Dacă tot facem comparații, închipuiți-vă că la Bruxelles – un loc tare „la modă” prin discursurile politicienilor noștri patrioți – există o statuie cu un băiețel pișălcos care adună zeci de mii, dacă nu milioane de turiști, anual. Totul datorită faptului că belgienii au știut să exploateze o legendă. Noi, cu un lucru real, nu am fost capabili nici măcar să adunăm câteva sute, după care am abandonat complet ideea. Mai mult, nu suntem capabili nici măcar să reimprimăm pe o tăbliță cuvintele care ne spun câte ceva despre ce vrea să reprezinte o machetă (și aceea rudimentară).

Pentru cine nu știe, trenul electric cunoscut acum ca „Săgeata Verde” a fost primul tren electric de pe actualul teritoriu al României și a fost pus în funcțiune la Arad începând cu 1913. Prindea remarcabila viteză de 40 km/h, viteză care, comparativ cu mijloacele de transport accesibile în vremea respectivă, era un lucru cu adevărat impresionant. Deși verde e culoarea care a rămas în memoria colectivă, culoarea originală era albastră, vagoanele fiind revopsite în verde doar la începerea Primului Război Mondial, cu scop de camuflaj. Binecunoscutul nume de „Săgeată Verde” a fost dobândit însă cu mult timp mai târziu. Până în anul 1964, trenul era cunoscut sub numele de Motorul, însă în acel an (când se desfășura și Olimpiada de la Tokyo) și-a căpătat această poreclă, întrucât în Japonia circula „Săgeata Albastră”, care avea o viteză infinit mai mare față de al nostru, care era deja depășit.

Revenind la exploatarea turistică a Săgeții Verzi, în anul 2017, Consiliul Județean a avut o inițiativă care ne dădea speranțe. Depoul de la Ghioroc, unde sunt păstrate vagoanele care au mai rămas, urma să fie transformat în muzeu. Unul dintre aceste trenuri este și la ora actuală în stare funcțională, iar atunci chiar a început un tur o dată pe săptămână, de la Arad la Ghioroc, care ducea oamenii la acel depou. Problema e că deși începutul părea promițător, nimeni nu a mai făcut niciun demers să dezvolte ideea, în afară de faptul că au creat un website. Apoi, după câteva vizite, totul a fost lăsat baltă.

Citește și Reportaj pe roți: Muzeul „Săgeata Verde” – o „mostră” din ce va fi (sau ar putea fi) atât pentru județ, cât și pentru țară 

Scuza principală a fost că Ministerul Culturii a interzis acele călătorii cu modelul reabilitat, fiind obiect de patrimoniu care trebuie protejat, însă asta nu înseamnă că nu se mai putea face nimic pentru a crește atractivitatea acelui depou. Atât timp cât s-au făcut acele tururi, oamenii puteau vizita stația de redresare unde erau expuse mai multe fotografii și scheme de funcționare a trenului electric, panoul electric de funcționare și redresorul cu vapori de mercur (care a funcționat până în 1991, când s-a închis linia Săgeții Verzi), apoi puteau să intre în câteva vagoane rămase în depou, aflate într-o stare degradată, dar totuși de un farmec aparte, chiar și așa.

Nu credem că ar fi fost atât de dificil să transforme puțin acel depou pentru a îl face să arate mai mult a muzeu. Ar fi trebuit să amenajeze măcar curtea, să pună pavaj nou, câteva flori, gazon… să facă un mic magazin de suveniruri cu magneți, broșuri și să pună un banner mare afară, care să atragă atenția că acolo e muzeul. Un minim de efort, pentru a atrage turiști într-o zonă care recent a fost chiar trecută la titlul de „stațiune”. Lacul Ghioroc e la o aruncătură de băț, la fel și Muzeul Vinului… Toate ar fi putut fi legate atât de simplu într-un tur care-ar fi oferit turiștilor o zi de neuitat. Se pot face lucruri bune chiar și cu investiții puține, tot ce trebuie e inițiativă.

Dar, vedeți dumneavoastră, conducătorii noștri („vârful” simbolic al acestei Săgeți Verzi) sunt atât de obișnuiți „să le iasă și lor ceva” încât turismul nu prea îi interesează. E mult mai ademenitor să taie panglici la drumuri asfaltate, unde stratul de asfalt e destul de complicat să-l mai măsoare cineva cu liniarul… Iar pentru mâna aceea de votanți (căci ei așa ne văd, nu oameni), care mai au și afinități culturale, mai fac câte un gest ieftin, precum acea machetă de la Podgoria… „na, v-am arătat că prețuim și Săgeata, vedeți?”.

Iar apoi… ce contează că se deteriorează? Ei s-au spălat pe mâini, l-au făcut, mai departe… e vina ploilor că textul s-a șters, doar nu te pui cu natura!