În ziua de azi, pozitivul e de ocolit. De fapt… în ziua de azi, nu mai știi ce e de ocolit și ce nu. Uneori, ceea ce pare pozitiv, e negativ, sau viceversa. Spun asta, pentru că mi s-a mai spus, în termeni laudativi, că scriu în mare parte despre subiecte pozitive, chestii ce ne mai aduc o doză binemeritată de optimism. Doar că, într-un fel mă repet, e greu să fii optimist în ziua de azi, pentru că te vei amăgi singur din nou, din nou și din nou. Și apropo de repetări… cu subiectul de față, nu prea pot decât să mă repet (nici nu mai știu a câta oară). Poate asta se și dorește, baza fiind în cei cu memorie scurtă și în cei care se bucură pentru orice praf în ochi, orice veste minunată care ține, maxim, până… marți.

Ar fi o mică noutate, totuși. Apropo de marți și automat Bibarț, chiar dacă s-a întâmplat joi. Postarea primarului cu Casa MARTA (clădirea fostei fabrici de automobile cu același nume) s-a viralizat cu viteza 5G, ca o viroză de energie pozitivă, împrăștiind optimism cu nemiluita și „vai, ce bine!”. Dar de ce tocmai acum, de ce „din nou” după atâta amar de vreme de așteptări deșarte și de ce s-ar putea să fie totul un mare nimic? Din nou.

Vineri, înainte de ședința CLM despre Teatrul Vechi, neîntrebat de nimeni, Bibarț a ținut să precizeze că nu a fost nimic premeditat, a fost o pură coincidență că tocmai cu o zi înainte a avut o întâlnire cu șefii și avocații companiei Greenbrier, în posesia căreia se află momentan Casa MARTA, deoarece aceștia ar fi dispuși să doneze monumentul istoric Primăriei.

Evident, ideea preluării Teatrului Vechi (am zis bine, Teatrul Vechi!) nu prea-i surâde lui Bibarț, dar a calculat bine problema, în ultimul timp are nevoie de „niște imagine”, preferabil pozitivă. Din perspectiva lui, praful în ochi cu Casa MARTA în schimbul renunțării la Teatrul Vechi nu ar fi o „afacere” rea, mai ales că MARTA ar fi pe gratis, nu-i așa? „E o coincidență, nu e vorba de capital politic”, a fost chiar el invitat la Greenbrier, zice Bibarț, dar apoi – din pură coincidență – a mai scos și ceva bani din buzunar – mă rog, de pe card – ca să sponsorizeze postarea pe Facebook (o captură e în galeria foto, la final). Când vine vorba de imagine, ce-i sigur îi biztoș.

Și dacă tot am dat-o pe maghiară deja, mă întreb ce mai face Bognar Levente, cel cu anunțul de anul trecut, când încă era viceprimar. E inutil să ne întrebăm de ce nu s-a făcut marea tranzacție chiar atunci, că „tare m-am bucurat” și eu, și alții. În acel anunț al lui Bognar am aflat și că lui i-a aparținut inițiativa de acum mai bine de zece ani de a modifica Ordonanţa nr.37/2008, ca Primăria să poată cumpăra clădirile de patrimoniu. Casa MARTA e, cică, în vizorul Primăriei încă de atunci, și a mai fost în vizor, în mare trombă, ba chiar și în bugetul operațional al orașului pentru infrastructura culturală din perioada 2016-2026, în perioada „nebuniei” cu Capitală Culturală Europeană (cu tot cu Teatrul Vechi și nu numai, apropo), dar cum n-am câștigat, strategia aia culturală s-a uitat cu mare plăcere.

Trebuie menționat în treacăt că au mai venit și alții, nu doar fostul viceprimar, cu inițiative, idei, propuneri și campanii de salvare și revigorare a Casei MARTA de-a lungul timpului. Mai ales din partea societății civile. Din fericire, acum există din nou un interes, atât în presă, cât și pe Facebook. Bognar a mai spus anul trecut că ar vedea acolo un „Muzeu al tehnicii și transportului”. Mă repet, eu aș merge pe o singură nișă, dar, de fapt, cele două idei nu s-ar exclude reciproc neapărat. La urma urmei, s-au fabricat la un moment dat și motoare de avion și chiar avioane de război acolo.

Dar ce a fost, a fost. Să vedem și ultima parte a problemei: de ce s-ar putea să fie totul un mare nimic (din nou)?

Tot vineri și tot neîntrebat de nimeni, lui Bibarț i-a scăpat un detaliu: problema CF-urilor. Detaliu știut demult, de altfel, inclusiv de Bibarț. Clădirea e sub ipotecă din vremuri imemoriale… iar dacă va ajunge în posesia Primăriei, oare cine va avea obligația să plătească sumele necesare scoaterii de sub ipotecă? Deci e gratis, dar cu steluțe la subsol.

Nu că ar fi ceva irealizabil pentru administrația locală! Poate nu mâine, nu poimâine, dar preferabil cândva în viitorul apropiat. Însă, așa cum stau lucrurile deocamdată, este clar că… mai așteptăm. Adică ne-am bucurat, din nou, degeaba.

De fapt, exact aici se ascunde și testul adevărului.

Dacă chiar există o intenție de a și face ceva cu imobilul, hai să vedem ceva mai mult decât promisiuni și scuze banale de „vrem, dar mai vedem ș.a.m.d.”!

Va face Bibarț în mandatul ăsta al său ceva care va și rămâne Aradului, sau doar ronduri de seară și „Marți e Bibarț”?

Ori… se bazează pe faptul că a acumulat acum un punct alb (ceva pozitiv, da?) și, în rest, lumea uită rapid pentru ce s-a bucurat degeaba la un moment dat?