Gheorghe Schwartz: „În calitate de cetățean de onoare al municipiului Arad mă adresez domnilor Cionca și Bibarț”





Stimate Domnule Președinte al CJ Arad, Iustin Cionca, când mi-ați făcut cinstea de a mă numi Ambasador al Culturii Arădene, am înțeles că acest titlu nu este numai o onoare, ci și o obligație: obligația de a mă implica mai intens în treburile culturale ale Aradului.
Stimate Domnule Primar Călin Bibarț, când mi s-a făcut cinstea de a fi numit Cetățean de Onoare al Municipiului Arad, am felicitat Consiliul Municipal că a oferit diplome de excelență la numeroși oameni de cultură.
Acum, orașul este profund îngrijorat pentru soarta Teatrului Vechi, un simbol de neînstrăinat al urbei și, drept urmare, am lansat un Apel – Petiție pentru salvarea, restaurarea și rămânerea acestei emblematice clădiri istorice în patrimoniul orașului și a locuitorilor săi. La apelul meu au răspuns peste 2000 de oameni – nu numai actuali locuitori ai Aradului, ci și din alte colțuri ale țării, chiar și de peste hotare. Lista, a rămas deschisă și – iată! – este completată în continuare zi de zi. Mai multă lume a propus ieșirea în stradă pentru Teatrul Vechi. Eu cred că, mai ales în vremuri de pandemie, demonstrațiile nu sunt recomandate, lucrurile putându-se repara mai ușor printr-o atitudine deschisă și democratică.
De asemenea, am cerut ca domnii consilieri care au votat – cu majoritate de voturi – renunțarea la dreptul de preempțiune să explice de ce au făcut-o. Poate au motive pe care nu le știm, dar ar trebui să le știm.
Nu am primit vreun răspuns de la nicio autoritate publică și de la niciun partid politic. Acesta este un semn clar că lupta pentru Teatrul Vechi trebuie să fie dusă de societatea civilă. (Noi nici nu ne dorim politizarea subiectului. În mod inevitabil, politica se schimbă. Aradul rămâne).
Cum a fost publicată Ordinea de zi a următoarei ședințe a Consiliului Municipal, unde au fost incluse și acceptarea sau refuzarea dreptului de preempțiune pentru numeroase spații, vă rog să includeți și Teatrul Vechi pe această listă. Și să permiteți să asiste la acest vot cui dorește.
Oricum, Teatrul Vechi se (mai) află în Arad… Orice amânare poate duce la demolarea de la sine a edificiului!
Domnule Președinte și Domnule Primar, arădenii sunt hotărâți să-și apere până la capăt tradiția și simbolurile.
Gheorghe Schwartz
Comentariile portalului
Ramane de vazut ce va fi dupa instalare, dezastrul e iminent oricum, vom vedea cum se potriveste guvernarea unei tari cu administrarea unui oras sau judet dar cat timp accepta( (...)
Falcă e mult mai mult decât bolojan Uitați vă la Cum arată Aradul față de Oradea de ce nu este pomenit și numele acestui ctitor de Arad el (...)
Să ne ferească Dumnezeu că acest imbecil să ajungă prim ministru să nu i dați prostului puterea că s a văzut cât de Răzbunător este