Teatrul Clasic „Ioan Slavici” propune câte trei spectacole pe săptămână în următoarea perioadă

Revine în program și „Tatăl”, cu Ovidiu Ghiniță. NU-L RATAȚI!




Teatrul Clasic „Ioan Slavici” apasă pedala! Până la finalul lunii februarie, pe spectatori îi așteaptă spectacole în fiecare zi de joi, sâmbătă și duminică.
Nu mai puțin de treisprezece spectacole sunt programate pentru următoarea perioadă, printre ele numărându-se cele mai noi și apreciate producții din ultimii ani. Ultima premieră a teatrului arădean, „Școala și familia” (citește recenzia Special Arad aici), o adaptare după schițele lui I.L. Caragiale (regia: Cristian Ban), se va juca din nou pe 30 și 31 ianuarie. Revin în program și „Terapie de grup”, „Gunoierul” și „Carmen Vlaga vorbește cu tine”, spectacole care au avut premiera anul trecut, dar și „Familia Tót”, „Omul cu mârțoaga” (citește recenzia aici), „Să ne cunoaștem mai bine” (recenzia Special Arad, aici) și „Totul despre femei”.
Cele mai „vechi” spectacole – deci piesele de rezistență! – din programul următor sunt „Iubirea la oameni” (care a avut premiera în 2016), „Ai mei erau super” (premiera: 2015) și „Cerere în căsătorie” (2010).
Având în vedere situația epidemiologică, toate aceste spectacole se vor juca în sala mare (chiar și cele care, în mod normal, s-ar fi jucat în sala mai mică, Sala Studio) și cu doar 30% din capacitatea sălii. De asemenea, organizatorii precizează că programul poate suferi modificări în perioada următoare, în funcție de evoluția situației epidemiologice la nivelul municipiului Arad.
Revine „Tatăl”, cu Ovidiu Ghiniță – o piesă ecranizată de curând, cu Anthony Hopkins în rol principal!
Criticii și artiștii din domeniu sunt în mare parte de acord că cel mai puternic spectacol de teatru arădean din ultimul deceniu este „Tatăl” (citește recenzia aici), în regia bucureșteanului Radu Iacoban, și asta în mod special datorită interpretării magistrale a veteranului Ovidiu Ghiniță, pentru care a primit Premiul pentru cel mai bun actor la Festivalul de Teatru Scurt de la Oradea.
Scenariul spectacolului a fost scris de dramaturgul francez Florian Zeller, cel care a și regizat ecranizarea cinematografică a piesei sale, aducându-i în rolurile principale pe actorii Anthony Hopkins și Olivia Colman. Filmul „The Father” va fi lansat pe plan internațional în cursul acestui an, cu o întârziere semnificativă din cauza pandemiei, având în vedere că premiera oficială a avut loc în ianuarie 2020 la Festivalul Sundance. Criticii de film preconizează pentru „The Father” șanse mari de câștig, în mai multe categorii, la Premiile Oscar din acest an.
Actorul Ovidiu Ghiniță, câștigător al unui premiu UNITER (în 2008, pentru rol secundar în „Vis. Toamna”), a intrat deja la pensie, este așadar o surpriză extrem de plăcută că revine pe scenă. Dacă nu ați apucat să vedeți spectacolul în ultimii ani, cumpărați biletele acum! Merită!
PROGRAM:
Joi, 21 ianuarie 2021, ora 19,00 – Sala mare
„Tatăl” de Florian Zeller
Regia: Radu Iacoban
Durata: 1h 40 min
Sâmbătă, 23 ianuarie 2021, ora 19,00 – Sala mare
„Să ne cunoaștem mai bine” – scenariu colectiv
Regia: Cristian Ban
Spectacol nerecomandat tinerilor sub 16 ani
Durata: 1h 10 min
Duminică, 24 ianuarie 2021, ora 19,00 – Sala mare
„Cerere în căsătorie” după A.P.Cehov
Traducerea și adaptarea scenică: Florin Covalciuc
Durata: 60 min
Joi, 28 ianuarie 2021, ora 19,00 – Sala mare
„Gunoierul” de Mimi Brănescu
Regia: Marian Parfeni
Durata: 55 min
Sâmbătă, 30 ianuarie 2021, ora 19,00 – Sala mare
„Școala și familia” după I.L. Caragiale
Regia: Cristian Ban
Durata: 1h 20 min
Duminică, 31 ianuarie 2021, ora 19,00 – Sala mare
„Școala și familia” după I.L. Caragiale
Regia: Cristian Ban
Durata: 1h 20 min
Joi, 4 februarie 2021, ora 19,00 – Sala mare
„Familia Tót” de Örkény István
Regia: Sânziana Stoican
Durata: 1h 40 min
Sâmbătă, 6 februarie 2021, ora 19,00 – Sala mare
„Terapie de grup” de Bolba Tamás, Szente Vajk și Galambos Attila – Musical
Regia: Tapasztó Ernő
Coordonator muzical: Éder Enikő
Coproducție: Teatrul Clasic „Ioan Slavici” Arad, Aradi Kamaraszinház, Teatrul Jókai Békéscsaba (Ungaria), în cadrul proiectului „Teatru fără frontiere”
Duminică, 7 februarie 2021, ora 19,00 – Sala mare
„Terapie de grup” de Bolba Tamás, Szente Vajk și Galambos Attila – Musical
Regia: Tapasztó Ernő
Coordonator muzical: Éder Enikő
Coproducție: Teatrul Clasic „Ioan Slavici” Arad, Aradi Kamaraszinház, Teatrul Jókai Békéscsaba (Ungaria), în cadrul proiectului „Teatru fără frontiere”
Joi, 11 februarie 2021, ora 19,00 – Sala mare
„Iubirea la oameni” de Dmitri Bogoslavski
Regia: Vlad Massaci
Spectacol nerecomandat tinerilor sub 16 ani
Durata: 2h (fără pauză)
Sâmbătă, 13 februarie 2021, ora 19,00 – Sala mare
„Carmen Vlaga vorbește cu tine” – un spectacol bazat pe textul „Întoarcerea de acasă” de Ștefan Caraman
Regia: Ștefan Iordănescu
Durata: 1h 10 min
Duminică, 14 februarie 2021, ora 19,00 – Sala mare
„Ai mei erau super!” – scenariu colectiv bazat pe întâmplări reale ale actorilor trupei
Regia: Cristian Ban
Durata: 1h 30 min
Joi, 18 februarie 2021, ora 19,00 – Sala mare
„Omul cu mârțoaga” de George Ciprian
Regia și scenografia: Laurian Oniga
Durata: 2h 15 min (cu pauză)
Sâmbătă, 20 februarie 2021, ora 19,00 – Sala mare
„Totul despre femei” de Miro Gavran, Distribuția 1
Regia: Felix Crainicu
Durata: 1h 40 min
Duminică, 21 februarie 2021, ora 19,00 – Sala mare
„Totul despre femei” de Miro Gavran, Distribuția 2
Regia: Felix Crainicu
Durata: 1h 15 min
Joi, 25 februarie 2021, ora 19,00 – Sala mare
„Cerere în căsătorie” după A.P.Cehov
Traducerea și adaptarea scenică: Florin Covalciuc
Durata: 60 min
Sâmbătă, 27 februarie 2021, ora 19,00 – Sala mare
„Familia Tót” de Örkény István
Regia: Sânziana Stoican
Durata: 1h 40 min
Duminică, 28 februarie 2021, ora 19,00 – Sala mare
„Omul cu mârțoaga” de George Ciprian
Regia și scenografia: Laurian Oniga
Durata: 2h 15 min (cu pauză)
Biletele, în limita locurilor disponibile, se achiziționează online de pe platforma www.eventim.ro sau de la agenția de bilete a teatrului. Orarul agenției este: marți, miercuri, vineri: 10.00 – 16.00, joi:10.00 – 14.00 și 17.00 – 18.30, sâmbătă și duminică: 10.00-12.00 și 17:00 – 18:30.
Important! În ziua reprezentației, biletele pot fi achiziționate de la casierie doar până la ora 18:30!
Spectatorii sunt rugați să respecte distanțarea fizică, precum și toate măsurile sanitare recomandate de organizatorul spectacolului, pentru limitarea răspândirii COVID-19.
Comentariile portalului
Din niciuna. Este independentă și este singura autoritate din România cu jurisdicție constituțională.
De ce insistați să scrieți articole fluviu destinate doar elitistilor cunoscători de engleză ??? Dacă doriți să fiți înțeleasă și de cei 80% care nu înț (...)
Din ce putere face parte Curtea Constituțională?