Contractul de management al 69 de directori de școli din județul Arad a expirat. Dintre aceștia, patru, s-au „ars” pentru erori manageriale și spun „pa” șefiei
Comunicat. „În data de 09.01.2021, unui număr de 69 directori/directori adjuncți(58 directori/ 11 directori adjuncți) le-a încetat de drept contractul de management educațional ca urmare a expirării termenului legal de 4 ani pentru care au fost încheiate.
Ocuparea celor 69 de posturi de conducere rămase astfel vacante s-a făcut prin detașare în interesul învățământului cu respectarea prevederilor art.258 alin.(7)) din Legea Educației Naționale 1/2011 cu modificările și completările ulterioare și art. 27 din OMEN 3969/2017, prin decizia inspectorului şcolar general, cu avizul consiliului de administraţie al inspectoratului şcolar şi cu acordul scris al persoanei solicitate.
Astfel în 61 din cazuri au fost detașate în interesul învățământului aceleași persoane, iar în 8 cazuri alte persoane au fost detașate pe postul de conducere respectiv. Din aceste 8 cazuri, o persoana nu și-a dat acordul pentru a fi detașată în interesul învățământului, 3 persoane au fost detașate în interesul învățământului pe alte posturi de conducere (director sau inspector școlar, funcții pe care le ocupau de altfel încă din septembrie 2020), iar 4 persoane (3 directori și un director adjunct) nu au mai fost propuse pentru a ocupa funcție de conducere datorită unor erori manageriale constatate pe perioada exercitării contractului de management educațional”.


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)