A fost asfaltată intersecția drumului Arad-Șiria cu Vladimirescu
Lucrările la drumul județean Arad-Pâncota avansează pe tronsonul Arad-Șiria. Potrivit informațiilor puse la dispoziție de firma constructoare, la această oră este frezată îmbrăcămintea bituminoasă pe 19 km, de la ieșirea din Arad spre Șiria.
„Astăzi a fost turnat primul strat de asfalt și în intersecția cu drumul spre Vladimirescu, ceea ce înseamnă că și acolo se va putea circula, în condiții de șantier. Practic, este realizat sistemul rutier până la primul strat de asfalt, de la ieșirea din Arad și până după intersecția cu drumul spre Vladimirescu” – a declarat președintele Consiliului Județean Arad, Iustin Cionca.
Totodată, cu stratul de balast și piatră spartă s-a ajuns până la jumătatea distanței dintre Horia și Șiria. Se lucrează la podețele transversale de pe drum până la km 20+000. Stratul de binder mai este așternut pe 2 km, de la ieșirea din Horia spre Șiria. Continuă lucrările de săpătură către Șiria dar și în localitatea Horia, pe sectoare.


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)