Voluntari pentru… Voluntari! O sută de arădeni au făcut curat pe noua arenă Francisc Neuman înaintea meciului inaugural





Primăria Arad era preocupată ieri de vizita ministrului Ionuț Stroe. Primarul Călin Bibarț și fostul primar Gheorghe Falcă l-au plimbat peste tot prin arenă pe ministrul Tineretului și Sportului, prezentându-i noua construcție.
Așa cum am scris și în articolul de ieri, „Aradul, doar parțial un oraș, așa cum tot parțial este și stadionul finalizat. Au adus și un ministru să vadă asta…” , arena era încă la stadiul de șantier, turnându-se asfalt la intrarea oficială în stadion.
Deși astăzi se joacă meciul care inaugurează de facto arena, la ora 21 urmând ca UTA să întâlnească pe FC Voluntari, scaunele din toate sectoarele erau foarte murdare. La meciul din această seară sunt așteptate în jur de 250 de persoane, jucători, staff tehnic, observatori, oficiali ai celor două cluburi, reprezentanți ai sponsorilor, polițiști, jandarmi, pompieri, cadre medicale, reprezentanții firmei de pază și jurnaliști.
Cei de la Primăria Arad nu au găsit personal pentru a se ocupa de curățarea scaunelor, astfel că a fost nevoie de un număr de aproximativ o sută de voluntari, majoritatea dintre ei fiind suporteri ai echipei și chiar copiii acestora.
În acel moment s-a întâmplat ca apa cu care s-au spălat scaunele să curgă prin rosturile gradenelor pe tavanul din vestiarul echipei, ceea ce am scris într-un articol apărut în această dimineață.
Nu putem decât să-i felicităm pe cei o sută de arădeni care s-au oferit voluntar în această acțiune.
Comentariile portalului
Va mirati? Bufonul agent imobiliar a ajuns la putere...
Trist dar adevarat
"Amenințătoare"? E clar, 😒