Ceea ce urmează să scriu este despre sentimente, despre ceea ce simt în ziua în care pe noua arenă „Francisc Neuman” va avea loc primul antrenament de la demolarea vechii arene, iar mâine seară UTA va juca pentru prima dată după mai bine de șase ani acasă.

Nu mi-au plăcut niciodată inaugurările astea la care se îmbulzesc politicienii ca să ne arate realizările lor. Îmi aduc aminte de vremuri demult trecute. Deși au trecut 30 de ani de la Revoluție, lucrurile din anumite puncte de vedere nu s-au schimbat prea mult. Astăzi am participat la un fel de inaugurare a stadionului „Francisc Neuman”, o inaugurare la care s-a venit cu alai, SUV după SUV (în limbaj colocvial gip după gip), din care au coborât Falcă, Bibarț, Cionca, Stoian și împreună cu ei ministrul Ionuț Stroe, de la Ministerul Sportului, care a venit cu tot cu pantaloni.

După șase ani și două luni de așteptare nu mi-am imaginat niciodată că așa va arăta inaugurarea marii construcții. Cred că baronul Neuman ar fi râs copios dacă trăia în această perioadă și vedea că ceea ce a construit el în zece luni, cu scripeți, roabe și lopeți, oamenii mileniului al treilea nu pot nici în șase ani… Nu mi-aș fi imaginat niciodată că această arenă va fi inaugurată înainte de a fi în totalitate finalizată, că în ziua inaugurării voi vedea betoniere care toarnă asfalt la intrare, că trotuarele destinate spectatorului de rând încă lipsesc și multe altele…

Încă de când ajungi la noua arenă „Francisc Neuman”, în cazul în care te deplasezi cu mașina, te lovești de disconfortul de a-ți căuta un loc de parcare. Mi-am înghesuit mașina pe trotuar, m-am dus la poartă și așteptam să vină ministrul Stroe… Odată ajuns, l-au plimbat peste tot, într-un tur ghidat chiar de Gheorghe Falcă și l-au pus să semneze într-un fel de carte de onoare a arenei. Îmi par atât de învechite aceste obiceiuri…

S-au lăudat unii pe alții, au lăudat noua construcție și iar au scăpat printre buze porumbei voiajori care ne spun despre un viitor Centru Național al Sportului la Arad, un proiect care mi-a trezit vechi amintiri cu pistele de canotaj de pe Mărului și complexul sportiv cu șase (sau opt) arene de pe Câmpul Liniștii, de la baza ICRTI. Despre astea ultime două proiecte s-a vorbit demult, tare demult, tot în vremuri de alegeri, dar lumea a și uitat de ele tocmai pentru că nu au fost realizate niciodată. Și, cel mai probabil, nici nu vor fi…

Ministrul ne-a vorbit și despre posibilitatea ca meciurile de fotbal și nu numai de fotbal să se joace cu spectatori. Ne-a amintit numărul de astăzi al testelor pozitive la COVID-19, 1504, iar concluzia a fost cea la care ne așteptam: „deocamdată nu se poate…”

Fiindcă vorbeam despre numere, după ce primarul Bibarț ne-a prezentat o listă cu toate tonele de ciment și de fierăraie din care a fost construit stadionul, niciunul, dar chiar niciunul dintre cei prezenți nu au știut să ne spună care este capacitatea exactă a Arenei „Francisc Neuman”!  

Îmi amintesc ziua de 21 iunie 2014, ziua în care am plecat la acel baraj de la Lugoj în care pentru UTA a început escaladarea spre vârful fotbalului românesc. În acea zi, eu, prietenii mei, fanii echipei UTA, ne-am făcut ultimele fotografii pe vechea arenă construită de baron. Au trecut de atunci șase ani și două luni și ce avem? O arenă care probabil la televizor va arăta bine, o arenă pe al cărui gazon probabil fotbaliștii „Bătrânei Doamne” se vor simți confortabil după doi ani petrecuți pe sinteticul de pe Motorul, dar o arenă funcțională doar din punct de vedere al unui meci de fotbal. Atât…

Noua arenă „Francisc Neuman” nu are parcare pentru suporteri, dar, pe lângă asta, nu a fost făcută așa cum se face orice arenă, cu spații comerciale, cu spațiu pentru un restaurant sau o cafenea, spații care puteau genera venituri. Această arenă va genera doar consum…

Arena „Francisc Neuman” a fost recepționată doar parțial deși au trecut șase ani de la startul lucrărilor. Aradul este și el, tot parțial, un oraș. Trăim într-un oraș în care se merge pe zicala „bună-i și așa, bine că o avem” și uite așa ne mulțumim cu puțin, cu termene nerespectate, cu lipsă de calitate și toate cele generate de acestea.

Finalul a fost apoteotic… Falcă i-a chemat pe toți să execute penalty-uri. A adus și doi portari de la juniori pentru asta, iar ministrul Stroe, Falcă, Bibarț și ceilalți au executat cu toții penalty-uri. Singurul regret pe care îl am este că Dan Petrescu nu a fost inspirat să-l legitimeze pe europarlamentar, Falcă executând mult mai bine decât Golofca lovitura de la 11 metri. „Perfect, direct în plasa laterală”, cum avea să-l laude Stroe. Noroc că nu a executat și prefectul Stoian că aveam parte și de prima intervenție medicală pe noua arenă… Oricum, cel mai pregătit a fost Bibarț, care și-a adus și „teneși” de schimb. Toate astea mi-au adus aminte de grandomaniile lui Becali, deși eu mă tot gândeam că oare cum ar fi să-i văd făcând „procedeul Borcea”. Cel mai bun executant a fost Roli Nagy și, evident, că nu e o surpriză asta. Roli a reprezentat astăzi fostele glorii ale clubului UTA, iar când inaugurăm noua arenă care poartă numele baronului ar trebui să vorbim despre glorii și prea puțin despre administrație…

Aradul merita o altfel de inaugurare. Aradul merita o arenă mai funcțională. Aradul merita un alt destin… Dar aici vorbesc despre Aradul vechi, cel despre care am aflat în povești, civilizat și cu anumite standarde. Aradul de astăzi este doar parțial un oraș, așa cum parțial a fost și finalizată noua arenă…