Oamenii vor primi măști și va fi pus la dispoziție dezinfectant în secțiile de votare la alegerile locale din 27 septembrie, iar organizarea scrutinului va costa aproape un miliard de lei, dublu comparativ cu alţi ani, în contextul pandemiei, dar şi al creşterii indemnzaţiilor pentru membrii secţiilor de vot, afirmă președintele Autorității Electorale Permanente (AEP), Constantin Mituleţu Buică. Despre organizarea alegerilor timp de două zile, el spune că este târziu să mai fie luată în calcul.
„Vor fi măşti, mănuşi şi dezinfectare la secţiile de votare pentru alegători”, a afirmat, vineri, la Digi 24, Constantin Buică, potrivit
News.ro.
Întrebat dacă vor fi organizate mai multe secţii de votare pentru evitarea aglomerației, şeful AEP a spus că este un aspect ce va fi stabilit, după discuţiile cu primarii şi cu reprezentanţii Ministerului Sănătăţii.
Chestionat dacă AEP ia în calcul să organizeze şi secţii de votare în afara şcolilor, în corturi amenajate în curţile şcolilor, preşedintele Autorităţii a replicat: „Vor intra în aceleaşi măsuri pe care le vom dispune primarilor pentru a schimba sediul secţiilor de votare şi acolo unde nu va fi posibil va trebui să stabilim şi astfel de locaţii, astfel încât să ne asigurăm că va fi asigurat fluxul de intrare şi ieşire într-o secţie de votare, pentru protecţia membrilor în secţiile de votare, cât şi pentru alegători”.
În ceea priveşte o posibilă limitare a numărului persoanelor care intră simultan într-o secţie de vot, Constantin Buică a spus că AEP va decide în funcţie de restul deciziile restului de autorităţi. Cetăţenii aflaţi în carantină în spital sau în izolare la domiciliu pot solicita urna mobilă. Pentru acest proces de votare vor fi asigurate măsuri de protecţie suplimentare, astfel încât să fie împiedicată răspândirea coronavirusului, a susținut șeful AEP.
El a mai spus că organizarea alegerilor locale din acest an costă circa un miliard de lei, iar suma include şi 19 milioane de lei care reprezintă cheltuielile pentru achiziţionarea echipamentelor de protecţie pentru alegători şi personalul din secţiile de votare.
Comentariile portalului
E o cronica superba, Sadoveanu ar fi invidios, dar, cum ar fi ca voi, jurnalistii, expertii in comunicare si identificate a stirilor adevarate sau false, sa va asumati raspunderea pentru (...)
Aha, dacă realizarilee sunt în funcție de datele dan biblie, probabil că autostrăzile se vor face până la apoca lipsă! Aia mare, sau mică, nu mai contează...
Poate nu ar strica să vă documentați ceva mai atent. Veți putea observa că procesiunile ortodoxe legate sau inspirate din viața lui Iisus (deci, inclusiv drumul crucii) (...)