O nouă ediție ARpicultura, între 22-23 februarie, la Expo Arad





În acest weekend, la EXPO Arad, va fi vorba despre miere, despre derivatele acestui produs, despre utilajele care presupun fabricarea lui.
A șasea ediție a ARpicultura păstrează calitatea, aducând împreună producători și comercianți de la care se pot achiziționa produse dulci și bio la prețuri decente.
Târg cu vânzare: pentru apicultori și pentru public
Peste 50 de producători și comercianți propun vizitatorilor o gamă variată de produse terapeutice și cosmetice pe bază de miere, polen, propolis, ceară, dulciuri și sucuri din plante medicinale, uleiuri, produse ecologice și tradiţionale, dar și utilaje apicole, stupi, faguri artificiali, hrană pentru albine etc.
Conferințe de specialitate
Împreună cu Asociația Crescătorilor de Albine din România, co-organizatorul târgului, vor fi organizate o serie de conferințe și seminarii de specialitate pe teme de interes: subvenții și finanțări pentru apicultori, probleme curente și de patologie în apicultură, actualități în apicultura românească, precum și alte teme de interes conexe domeniului apicol.
Programul evenimentului
Sambătă, 22 februarie, 9:00 – 18:00.
Duminică, 23 februarie, 9:00 – 16:00.
Bilet intrare: 5 lei
Informații la: +40.257.208 800, +40.729969669, [email protected], website-ul Camerei de Comerț sau pagina de Facebook a evenimentului.
Comentariile portalului
Pentru asta folosiți aeroportul pentru motoare turate și Festivaluri de proșt gust gen aoa toate abonate la bani publici .aeroportul trebuie folosit pentru zboruri nu pentru sindrofii politice
Ipocrizia generalizată ridicată la rang de mitologie oficială...când colo....afăra-i vopsit gardu` înăuntru leopardu`
Stimați reprezentanți ai legii, o singură întrebare aș avea: În curtea DSP-ului oare când catadicsiți a vă uita, la neregulile cât carul, în urma multor, (...)