Pisicile pot fi de acum sterilizate și vaccinate gratuit cu ajutorul Asociației Animed și a Poliției Locale





Comunicat. Arădenii deținători de pisici au posibilitatea de a le steriliza, în mod gratuit, grație implicării benevole a unor medici veterinari cu suflet mare. O amplă campanie de sterilizare a exemplarelor feline va fi demarată în urma protocolului de colaborare încheiat de Direcția Generală Poliția Locală cu Asociația Animed. Polițiștii locali ai Biroului Supraveghere Comunitară vor asigura sprijin medicilor veterinari, care vor bate la porțile proprietarilor de pisici, pe întreaga durată a acestui demers ce are ca scop stoparea proliferării necontrolate a speciei.
De asemenea, poliția locală va acționa și în urma sesizărilor privind prezența în număr mare a felinelor fără stăpân, demers care va beneficia, de asemenea, de sprijinul Animed, în eforturile de a diminua disconfortul cauzat arădenilor de această categorie de animale.
Debutul, în teren, al acestui parteneriat s-a concretizat astăzi în zona Pieței Avram Iancu, unde mai multe patrupede au fost capturate, vor fi sterilizate și vaccinate gratuit, apoi vor primi carnete de sănătate.
Comentariile portalului
Odihna vesnica !!
Deci, infradtructura orașului e legată de sărbătorile religioase!?
Imi cer scuze,poate gresesc ,fara sa tin partea soferului si facand abstractie de functie,din video nu vad cu ce a gresit omul? Se pregateste sa intre in locul (...)