Atenție! Se lucrează la sistemul de date ROCRIS și e posibil să nu vi se elibereze cazierul pe loc





Din informațiile pe care le deținem în acest moment, se pare că autoritățile lucrează la Sistemul Informatic al Cazierul Judiciar Român (ROCRIS), lucru care este posibil să întârzie eliberarea cazierelor judiciare pentru cetățeni.
În acest sens, am contactat reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Arad, pentru a vedea exact despre ce este vorba.
„În această perioadă, având în vedere lucrările realizate de Direcția de Comunicații și Tehnologia Informației la sistemul bazelor de date, este posibil ca sistemul ROCRIS să funcționeze cu intermitențe, acesta fiind oprit astăzi, între ora 12:00 și ora 13:00. Certificatele de cazier judiciar vor fi eliberate în termenul legal. Momentan, la Arad nu sunt probleme în acest sens”, ne-a transmis purtătorul de cuvânt al IPJ Arad, agent șef Claudia Iuga.
Concret, deși la Arad nu sunt probleme în acest moment, există totuși posibilitatea ca, în cazul apariției unor probleme tehnice provocate de lucrările menționate mai sus, să nu vă fie eliberat pe loc cazierul judiciar. Autoritățile promit însă eliberarea în termenul legal.
Comentariile portalului
Ramane de vazut ce va fi dupa instalare, dezastrul e iminent oricum, vom vedea cum se potriveste guvernarea unei tari cu administrarea unui oras sau judet dar cat timp accepta( (...)
Falcă e mult mai mult decât bolojan Uitați vă la Cum arată Aradul față de Oradea de ce nu este pomenit și numele acestui ctitor de Arad el (...)
Să ne ferească Dumnezeu că acest imbecil să ajungă prim ministru să nu i dați prostului puterea că s a văzut cât de Răzbunător este