Rochia purtată de Prima Doamnă la întâlnirea cu Papa, creată de arădeanca Eli Lăslean. Designerul spune care este mesajul din spatele rochiei





Prima Doamnă a României, Carmen Iohannis, a ales să poarte pentru întâlnirea cu Papa Francisc, care a ajuns în România vineri, 31 mai, în jurul orei 11.30, o rochie semnată de designerul Eli Lăslean, creată special pentru această ocazie.
Carmen Iohannis a îmbrăcat o rochie bleu ciel din mătase, cu o croială simplă şi elegantă, până la genunchi. Potrivit designerului care a semnat ţinuta, Prima Doamnă a vrut să transmită un mesaj de seninătate prin intermediul acestei nuanţe.
„Ţinuta purtată de Carmen Iohannis a fost pregătită special pentru acest eveniment şi am vrut să transmitem, totodată, şi un mesaj. Culoarea bleu ciel exprimă seninătate, este o nuanţă rafinată şi serenă, precum sufletul doamnei Iohannis. Materialul este un crep de mătase naturală, fluid, uşor, confortabil, cu un croi şi o simplitate studiate, care pun în valoare silueta, dar în acelaşi timp conferă şi o notă de austeritate. Este o eleganţă discretă ce o şi caracterizează pe prima doamnă. Am pregătit din timp această ţinută. Doamna Iohannis şi-a dorit o culoare senină. A venit la câteva probe înainte”, a declarat Eli Lăslean pentruclick.ro
Citește și Programul Papei în cele trei zile pe care le petrece printre români
Comentariile portalului
Ramane de vazut ce va fi dupa instalare, dezastrul e iminent oricum, vom vedea cum se potriveste guvernarea unei tari cu administrarea unui oras sau judet dar cat timp accepta( (...)
Falcă e mult mai mult decât bolojan Uitați vă la Cum arată Aradul față de Oradea de ce nu este pomenit și numele acestui ctitor de Arad el (...)
Să ne ferească Dumnezeu că acest imbecil să ajungă prim ministru să nu i dați prostului puterea că s a văzut cât de Răzbunător este