Dreapta europeană vrea excluderea premierului ungar Viktor Orban și a partidului Fidesz din Parlamentul European
12 partide membre ale Partidului Popular European (PPE), principalul grup politic din Parlamentul European, au cerut în mod oficial excluderea premierului populist ungar Viktor Orban şi a partidului său Fidesz, relatează Agerpres.
O decizie ar putea fi luată pe 20 martie, a anunţat luni preşedintele PPE Joseph Daul, citat de France Presse.
PPE este cel mai important grup din Parlamentul European şi familia politică dominantă în cadrul Consiliului European cu cancelarul Angela Merkel.
Potrivit unor surse politice, cel puţin nouă partide, din opt state membre, din cadrul PPE au trimis scrisori conducerii sale cerând un vot. Potrivit regulilor PPE, şapte partide din cinci state membre sunt necesare pentru a sprijini expulzarea unui partid din grup.
De aproape două săptămâni, afişe cu Juncker alături de miliardarul american de origine maghiară George Soros au apărut în spaţii publice din Ungaria. Pe postere sunt scrise sloganuri sugerând că cei doi vor să promoveze migraţia ilegală în Europa – ceea ce Comisia Europeană a negat puternic.


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)