„A căzut un avion la Șiria!” Pompierii, poliția, salvarea, toată lumea în alertă maximă (Foto)
Am mai spus cu alte ocazii că la Șiria se întâmplă lucruri importante. Au trecut doar câteva zile de când un grup de milionari elvețieni au ales ca și loc de campare Șiria în periplul lor aviatic prin România. UTA s-a întors la Arad, dar acolo tot au mai rămas… parașutele, parapantele, avioanele, iar Cetatea Șiriei are locul ei de mai bine de 700 de ani.
La Arad ne-am trezit cu un exercițiu de alarmare a populație. Se întâmplă mereu, la ora 10, dimineața, în prima zi de miercuri din lună. Adevărata alarmare a fost, însă, la Șiria. „S-a testat capacitatea coordonare și de intervenție a forțelor operative in cazul producerii unui accident aviatic, urmat de explozie și incendiu”, ne transmite maiorul George Pleșca, purtătorul de cuvânt al ISU Arad.
Într-adevăr, a fost un exercițiu de coordonare și intervenție la care au participat mai multe instituții: ISU Arad, Poliția Arad, dar și Serviciul Județean de Ambulanță. „Pompieri din cadrul Detașamentului de Pompieri Arad și Detașamentul de Pompieri Ineu in cooperare cu Jandarmeria Arad, Inspectoratul de Poliție Județean Arad, Batalionul 191 Infanterie Radu Golescu, SAJ Arad SVSU Siria și Aeroclubul Charlie Bravo Șiria au desfășurat azi un exercițiu cu forțe și mijloace în teren”, ne transmit cei de la ISU Arad, sub titlul de „Ne pregătim să devenim tot mai buni”.
Dacă astăzi a avut parte de un exercițiu pentru intervenția în cazul unui accident aviatic, în weekend, Aerodromul Charlie Bravo din Șiria va găzdui un alt fel de eveniment, unul care marchează sărbătoarea culesului strugurilor la Șiria.


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)